CUM SA EVITI CONTAMINAREA CU HEPATITA C

by Paula Craciun

Te simţi penibil să întrebi la stomatolog sau la salonul de cosmetică dacă aparatura e sterilizată. Însă trebuie să o faci, pentru sănătatea ta. Din aceste locuri poţi să iei cel mai uşor hepatita C.

Virusul hepatitei C (VHC) se transmite prin sânge, iar cele mai frecvente modalităţi de contaminare sunt legate de utilizarea instrumentelor medicale sau nemedicale impropriu sterilizate (în spitale, clinici, cabinete stomatologice, saloane de cosmetică, saloare de piercing sau de tatuaje etc.), aflăm de la dr. Anca Streinu-Cercel, medic specialist în cadrul Institutului Matei Balş.

Ce e de făcut?

  • Mergi în cabinete autorizate şi evită-le pe cele improvizate la domiciliu. Acolo, fii cu ochii-n patru. Observă dacă sunt respectate condiţiile de igienă, dacă personalul poartă mănuşi şi dacă instrumentele folosite sunt sigilate şi sterilizate. Nu strică să întrebi înainte. Chiar dacă unii medici şi cosmeticieni nu sunt obişnuiţi cu astfel de abordări, sunt obligaţi să-ţi arate că instrumentele folosite sunt sterilizate. În definitiv, doar aşa îţi pot câştiga încrederea.
  • În viaţa de zi cu zi, nu împrumuta obiectele de igienă personală, precum periuţa de dinţi, trusa de manichiură, epilatorul, aparatul de ras etc.
  • Atunci când te duci la un centru medical pentru a-ţi face analize ce implică testarea sângelui, urmăreşte ca acul de seringă să fie sigilat, iar personalul să poarte mănuşi
  • În caz de infectare, după cât timp apar simptomele

    Potrivit dr. Anca Streinu-Cercel, hepatita C e asimptomatică sau simptomele sunt generale, nespecifice şi de aceea foarte puţini pacienţi sunt diagnosticaţi în faza acută a bolii. Dar există şi pacienţi care pot avea simptome zgomotoase care îi aduc la spital.„Peste 80% dintre pacienţii care trec printr-o infecţie acută VHC dezvoltă o infecţie cronică ce poate evolua netratată către ciroză şi/sau carcinoma hepatocellular. Însă hepatita C e vindecabilă, a apărut un tratament fără interferon ce constă în administrarea unor tablete timp de trei luni. Ministerul Sănătăţii suţine că-l va introduce curând pe lista de compensate”, spune medicul.

Sursa: click.ro

Facebook Comments