Cum poți recunoaște carnea de miel proaspătă

by Dana B.

“Recomand consumatorilor să cumpere produse numai din locuri autorizate. Produsele expuse spre vânzare pe trotuare, în portbagajele autoturismelor etc., chiar dacă sunt vândute la un preș mai mic, reprezintă un risc pentru cumpărători”, a declarat presedintele ANPC.

„Folosiţi văzul, mirosul şi pipăitul atunci când achiziţionaţi carnea de miel, indiferent că o cumpăraţi de la piaţă sau din hipermarket”, recomandă specialiştii.

Carnea de miel ar trebui cumpărată numai din măcelării, magazine alimentare, locuri amenajate în piețe și urmăriți să fie prezentă ștampila sanitar-veterinară.

La carnea proaspătă, suprafața este acoperită cu o peliculă uscată, iar în secțiune carnea este lucioasa și slab umedă și mirosul trebuie să fie plăcut, caracteristic speciei. Carnea de miel trebuie să fie fermă și elastică, iar urma lasată de apăsarea cu degetul să dispară repede.

La suprafaţă carnea este roză, iar în secțiune culoarea este roșie, caracteristică speciei și regiunii anatomice. Grăsimea să fie albă și compactă.

Carnea achiziţionată se va transporta în condiții igienice, cât mai repede și se va depozita la temperaturi de refrigerare, respectiv, 0 – 4 grade C.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments