Cum a fost posibil ca românca să fie sechestrată și violată timp de 10 ani în Italia

by Dana B.

Familia româncei sechestrate, violate şi torturate în Italia se obişnuise cu gândul că aceasta a murit. În 10 ani, rudele au făcut o singură încercare de a da de urma ei. Au mers în oraşul în care ştiau că plecase la muncă şi au întrebat de ea pe stradă. Nimeni nu a sesizat autorităţile. Nici în Italia, nici în România. Acum, Ministerul Externe precizează că femeia se află în spital, unde are parte de îngrijire medicală și consiliere psihologică, iar copiii sunt într-un centru de asistenţă socială. Se fac demersuri pentru ca toţi să primească acte, dar vor rămâne în Italia până la finalizarea anchetei.

Iadul Cristinei a început la Lamezia-Terme, un orăşel calabrez infestat de Mafie, unde funcţionarii de la primărie au fost concediaţi tocmai din cauza legăturilor cu interlopii.

Tănăra plecase să îngrijească o femeie bolnavă. După moartea ei, soţul acesteia a forţat-o pe româncă să rămână cu el. Din această legătură au apărut şi doi copii.

Nu există o legătură la electricitate, ei stăteau în beznă. Ușa era închisă cu cheia și cu un lanț cu lacăt, iar femeia era într-un colț, acoperită cu o pătură în interiorul căreia am găsit-o mai apoi pe fetița de trei ani care dormea. În interior, era un colț în care se aflau cartoane și o pătură pe care dormeau toți. Despre spălat, sunt niște sticle, pentru că aici nu ajunge apă curentă, iar bărbatul aducea apa de la un izvor și o încălzea mai apoi pe un aragaz pentru camping, pentru a se spăla sau a face mâncare. Are semne evidente pe tot corpul. Cel mai urât dintre ele este chiar acesta din cap. Chiar ea a spus că rana a fost cusută de bărbat, pentru că îi interzicea inclusiv consultația medicală. Nu a dus-o niciodată la un ginecolog, nici măcar în perioada sarcinii și nici pe copii nu i-a dus niciodată la un medic sau la spital”, a spus Pietro Tribuzio, căpitan de poliţie, la TG24.

„Aceşti copii au venit pe lume acolo, în condiţiile acelea. Iar ea a fost bătută, a avut răni cusute cu nailon, aţă pentru pescuit”, a spus Silvia Dumitrache, Asociaţia Femeilor Române din Italia.

În acest timp, acasă, la Cerchezu, judeţul Constanţa, familia Cristinei nu mai ştia nimic despre fată.

„Ea a plecat pentru munca pentru ca aici avea copil. După aia maică-sa s-a interesat, la fel și noi cât am fost în Italia și nu i-am găsit. N-am găsit-o”, a spus Pătruţ Dumitru, vecin.

„Nu am cuvinte să vă spun, de atâţia ani de zile”, a reacționat Maria Condrea, mama româncei sechestrate.

Nici nu mai speram că mai trăia. N-am mai știut de ea nimic”, a spus Viruța Nucu, mătușa femeii.

„Primăria şi serviciile sociale ştiau? Au făcut ceva? Vecinii, cunoscuţii, ştiau? Au făcut ceva? În ce fel de societate trăim?”, a spus Antonio Marziale, sociolog.

Copiii s-au născut la spitalul din Lamezia, dar imediat au fost luați și aduși în baracă împreună cu femeia. Fără vreo posibilitate de a lega o relaţie de prietenie cu medicii, aşadar el căuta cumva să evite orice contact social. Copilul de nouă ani este cel care a fost influențat cel mai mult psihologic, pentru că a fost născut și a crescut crezând că lucrurile pe care le face tatăl lui sunt bune, deci nu reușea să își dea seama cât de mult rău îi făcea tatăl lui femeii. Și la școală când era întrebat, tatăl lui îl muta de la școală. Cel mai mare, cu scuza că merge la școală, ieșea, dar era adus imediat acasă. Fetița cu siguranță nu a ieșit niciodată”, a mai spus Pietro Tribuzio, căpitan de poliţie.

Asociaţiile românilor din Italia avertizează că femeile fără contract de muncă luat în evidenţa autorităţilor pot ajunge în astfel de situaţii.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments