CUM AI GRIJA DE OCHI PE TIMPUL IERNII

by Sida Voicu

Vremea rece, vântul, reflexia soarelui pe zăpadă, dar şi umezeala scăzută din locuinţe, cauzată de sistemul de încălzire, sunt principalii factori care pot produce neplăceri ochilor noştri iarna. Urmează sfaturile noastre ca să le poţi depăşi.

Uscăciunea

Una dintre cele mai frecvente probleme de sezon este uscăciunea ochilor. Aceasta se manifestă printr-o senzaţie de arsură, de mâncărime sau prin impresia de corp străin în ochi. De obicei, vinovat de asta este aerul din case şi clădiri, care este foarte uscat iarna, dar poate apărea şi ca urmare a vântului rece şi puternic. Cei care poartă lentile de contact sunt mult mai afectaţi, dar pot suferi şi alte categorii de persoane. Şi climatizarea din maşină poate provoca uscăciunea. De aceea este bine să nu direcţionezi aerul cald spre faţă, ci în jos şi să stai cât mai departe de această sursă de căldură. Sunt şi medicamente care produc uscăciunea ochilor: decongestionantele, antihistaminicele sau pastilele împotriva tensiunii.

Soluţii:

  • bea multe lichide şi utilizează un umidificator cu aer cald sau rece pe timpul zilei;
  • pune-ţi picături lubrifiante, soluţii saline, geluri, pe care le poţi cumpăra de la farmacie fără reţetă;
  • dacă simţi că ai ochii uscaţi în timp ce te afli în faţa computerului, clipeşte mai des;
  • poartă ochelari de soare pentru a te proteja de vânt;
  • consumă suplimentele bogate în Omega 3 şi vitamina A, care pot preveni sindromul ochiului uscat.

Razele UV duc în timp la cataractă

Dacă mergi la schi sau la patinoar ori te afli într-o zonă cu multă zăpadă, e bine să ştii că suprafaţa oculară este expusă razelor ultraviolete, care sunt reflectate de gheaţă sau zăpadă. Ca urmare, poate apărea o inflamare a corneei, care se manifestă prin înroşirea ochilor, durere şi sensibilitate la lumină. Este nevoie de un tratament cu picături antibiotice pentru a preveni infectarea ochilor. Ai grijă însă! Nu folosi astfel de tratamente fără avizul medicului specialist. Expunerea fără protecţie la razele ultraviolete joacă un rol important şi în formarea cataractei.

Soluţii:

  • Poartă ochelari de soare cu protecţie UV, mai ales dacă mergi la schi, unde zăpada reflectă razele UV aproape 100%. Dacă eşti cu familia la munte, ai grijă şi de copii. În timp, şi ei vor fi afectaţi, dacă nu îşi protejează ochii.
  • Pentru schi, cei mai buni ochelari sunt cei cu lentile din policarbonat, care blochează total razele UV.
  • Limitează timpul petrecut afară. Dacă ai uitat să îţi iei ochelarii de soare, nu sta afară mai mult de 2-3 ore în zilele însorite.
Facebook Comments