CU OCAZIA ZILEI IMNULUI NATIONAL AL ROMANIEI, JANDARMII AU ARBORAT CEL MAI MARE DRAPEL DIN UNITATILE JANDARMERIEI ROMANE

by Paula Craciun

Miercuri, 29 iulie a.c., la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în prezenţa Prefectului Capitalei, domnul Paul Nicolae Petrovan, inspectorul general al Jandarmeriei Române, general-maior Mircea Olaru, a condus ceremonia dedicată Zilei Imnului Naţional al României. Cu această ocazie, în acordurile imnului naţional interpretat de Muzica Reprezentativă a Jandarmeriei, a fost arborat un drapel cu dimensiunea de 25,6 m.p. pe un catarg cu înălţimea de 28 de metri, reprezentând cel mai mare drapel tricolor înălţat în unităţile Jandarmeriei Române.

Cu acest prilej, în alocuţiunea sa, inspectorul general al Jandarmeriei a subliniat importanţa imnului naţional, simbol al naţiunii române. De-a lungul vremurilor, versurile şi muzica acestui minunat imn au marcat momentele cheie ale istoriei combatante a neamului nostru, insuflând curaj şi încredere soldaţilor pe câmpurile de luptă, a precizat inspectorul general al Jandarmeriei Române, general-maior Mircea Olaru.

Activităţi festive similare dedicate Zilei Imnului Naţional al României s-au desfăşurat astăzi în toate unităţile Jandarmeriei Române.

 

Link video : https://www.wetransfer.com/downloads/bb4b69e737ce02abe8676883fd4e135120150729110003/2c62c195a802122d7f9fdeb376d455d020150729110003/0a9e7a

Facebook Comments