CU NOUA ACHIZITII IN LOT, UTA VREA VICTORIA LA SATU MARE

by webeditor

Sezonul competiţional 2013-2014 se reia sâmbătă cu etapa a XV- a. UTA Arad evoluează în deplasare, pe terenul celor de la Olimpia Satu Mare, meci programat cu începere de la ora 11.00. Conducerea clubului arădean a organizat obişnuita conferinţă de presă de dinaintea unui meci de campionat. Alături de finanţatorul Adrian Marţian, au fost prezenţi şi cei 9 (nouă) jucători nou-sosiţi la echipă. ”Toţi cei 9 vor fi jucătorii UTA-ei. Ne-am înţeles cu toţi, sunt ca şi legitimaţi la UTA“, a declarat Adrian Marţian încă de la început, adăugînd: ”Au venit la Arad să ne ajute să ne realizăm obiectivul, adică salvarea de la retrogradare. Trebuie să fim realişti, suntem pe locul doi de la coadă şi pot spune că acest loc este un loc ruşinos“. Abdoulaye Diarra, Patrice Feussi, Daniel Ola, Maximiliano Laso, Ibrahim Babatunde, albanezul Elvis, alături de Ionuţ Boşneag, Ştefan Mardare şi Florin Lazea sunt cei care vor pune umărul la salvarea UTA+ei de la retrogradare. Dacă în ceea ce îi priveşte pe ”stranieri“, şansele de a fi legitimaţi până la ora jocului de la Satu Mare sunt destul de mici, fiind aşteptate cărţile verzi a acestora, jucătorii români ar putea fi în teren sîmbătă.  Toţi cei nou-veniţi s-au înţeles cu gruparea arădeană până în vară.

Falub semnează mâine

În ceea ce priveşte banca tehnică, situaţia pare să fie clară: ”Adrian Falub semnează mâine cu UTA şi va sta pe bancă împreună cu staff-ul lui la Satu Mare“, a lămurit Marţian problema tehnicianului care va antrena gruparea alb-roşie, adăugand: ”Echipa va pleca financiar mulţumită la Satu Mare, pentru că, încet-încet vom rezolva toate problemele. Trebuie să va spun că sunt salariţi ai clubului care la venirea mea aveau chiar şi 13 salarii restante, acum mai au doar maximum 3 salarii de primit. Vom pune lucrurile în ordine pentru că vreau să fim o familie la UTA“. 

UTA este un nume

Portarul Ionuţ Boşneag crede în UTA:  „Am fost contactat de conducerea clubului, am venit la Arad ştiind că este vorba despre un obiectiv clar. Știrile din presă m-au descurajat puțin, dar când am văzut despre ce este vorba am decis să semnez cu UTA”

În ceea ce-l priveşte pe Ştefan Mardare (fundaş), situaţia a fost asemănătoare. „Eu am fost contactat de Adrian Falub, dar dacă UTA nu avea un obiectiv bine stabilit, nu veneam. La o echipă de mijlocul clasamentului în liga secundă nu aș fi jucat, dar așa sunt motivat să pun umărul la salvarea de la retrogradare a unei echipe de tradiţie, un club cu nume din România”.

Revenirea la Arad a lui Florin Lazea a fost şi forţată de împrejurări. „Nu aș fi plecat de la Rapid, dar au fost unele probleme administrative aşa că am decis să mă întorc acasă, să fiu alături de familie. Mă bucur să revin la UTA şi sunt 100% convins că ne vom salva de la retrogradare.”

Partida de la Satu Mare de sămbătă se vrea şi poate fi un nou început pentru UTA. ”Mergem la Satu Mare să câştigăm cele 3 puncte. Credem că putem să le obţinem şi astfel să facem primul pas spre salvare“, a precizat Adrian Marţian tot ce contează în acest moment pentru UTA..

Facebook Comments