CS INEU A INCHEIAT IN FORTA TURUL: „AM CASTIGAT IMPOTRIVA CONTRACANDIDATELOR”

by Sorin Haut

Ineul a început slab campionatul în „C4”, dar odată cu trecerea timpului, tânăra grupare zărăndană s-a adunat şi a reuşit să recupereze încet dar sigur terenul pierdut. Răbdarea de care a dat dovadă Cristi Sculici şi conducerea clubului a dat roade, iar echipa a câştigat patru meciuri esenţiale, suficient pentru a evada din subsolul clasamentului. Practic, „alb-albaştrii” s-au impus în faţa contracandidatelor la retrogradare, astfel încât aşteaptă iarna la adăpostul unui loc ceva mai călduţ. Pe 9 în clasament, cu 12 puncte, CS Ineu s-a impus în ultima etapă a turului cu 2-0 în faţa celor de la Ştiinţa Turceni, goluri reuşite de Georgiu şi Bilia.

Învinşi clar de Pecica

Au fost puncte importante pentru noi, mă bucur că le-am obţinut. Am câştigat cele trei meciuri în faţa contracandidatelor noastre, deci putem aborda ceva mai liniştiţi returul. Ne aşteaptă o pregătire de iarnă grea, mai avem multe lucruri de pus la punct”, spune antrenorul Ineului, Cristian Sculici. Echipa nu a intrat încă în vacanţă, staff-ul tehnic perfectând câteva meciuri amicale. În primul disputat în această săptămână, Ineul a cedat cu 4-0 în faţa liderului Ligii 4 Arad, Progresul Pecica. Sculici nu i-a avut la dispoziţie pe Bak, Tomuţ şi Georgiu, dar îi are în probe pe Cîrjan, atacant venit din Oltenia şi Crişan, mijlocaş bihorean. CS Ineu va disputa mâine un nou meci amical, la Cermei, cu Victoria Lunca Teuz.

 

Facebook Comments