Crişul se întăreşte: o fostă “tricoloră”, achiziţie importantă

by Sorin Haut

Divizionara secundă de handbal feminin Crișul Chișineu Criș se întăreşte pentru sezonul viitor. Conducerea clubului a anunțat un lot de 17 jucătoare, majoritatea tinere, pe care noul tehnician Titi Ionescu se va baza în campionatul următor. Cel mai important nume dintre achiziţii e cel al Mihaelei Cherecheș – extremă stânga, fostă jucătoare de lot național, la junioare și tineret. În Liga Națională, handbalista de 33 de ani a evoluat pentru echipele din Rm.Vâlcea, Roman, Constanța și Bacău – de unde a venit la Arad – iar în străinătate s-a remarcat la formațiile franceze Bergerac și Le Havre.
De la LPS Banatul Timişoara au fost transferate, la Crişul, Andreea Nicoară (portar, 19 ani), Sara Sauciuc (extremă stânga, 18 ani) și Ana Boștină (extremă dreapta, 18 ani). Celelalte trei transferuri vin din Maramureș: Ana Maria Iuga (extremă dreaptă, 18 ani) – de la Marta Baia Mare, Florina Băldean (portar, 17 ani) și Loredana Horge (linia de 9 metri, 17 ani) – ambele cu dublă legitimare cu CSS 2 Baia Mare.
Din lotul sezonului trecut au mai fost păstrate Amalia Corha, Rahela Călin, Angela Gorongyi, Lucreția Vârtolomei, Barbara Gorongyi, Priscila Lucușa, Mirela Morariu, Denisa Weisenburger, Lorena Roman și Roxana Boldor. Proiectul handbalistic de pe Criş e susţinut de primarul Gheorghe Burdan și de consilierii locali.
Foto: facebook

Facebook Comments