Creștinii ortodocși intră de astăzi in Postul Paștelui

by Dana B.

Începând de astăzi, 27 februarie, și până pe data de 15 aprilie, ne aflăm în perioada Postului Paștelui.

După ce ieri, În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai am aflat că rânduiala sau neorânduiala ține doar de propria noastra alegere, astăzi, toți cei care am ales să intrăm în rânduiala dătătoare de liniște a Bisericii, am intrat pentru 7 săptămâni în Postul Paștelui.

Deși mulți văd  această perioadă de post o corvoada greu de dus, totuși bucuria parcurgerii acestei călătorii spre Înviere, este atât de folositoare și plină de sens, încât doar ajunși în fața Luminii din Noaptea Învierii conștientizăm adevărata sa valoare. Și pentru că tot am amintit de Duminica de ieri, ea s-a mai numit si Duminica iertării, pentru că nu poți intra în legătura dragostei dintre oameni îndreptată spre Dumnezeu, purtând povara vreunei neîmpăcări. Așadar, primul pas spre iubire este făcut prin iertare: ierți, uiți și așa inima ta intră în post în cunoștință de cauză.

Postul, iubirea, rugăciunea, faptele bune, stăruința, sacrificiul, toate conlucrând, fac ca ziua învierii personale din Noaptea Învierii să fie una a intrării în deplina rânduială a vietți în Hristos.

Pe parcursul acestui post, fiecare Duminică are o însemnătate aparte purtând pecetea unui nume, după cum urmează: Duminica Ortodoxiei, Duminica Sfântului Grigorie Palama, Duminica Sfintei Cruci, Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Duminica Cuviosei Maria Egipteanca, Duminica Intrării în Ierusalim și Duminica Învierii, urmând ca din fiecare să luăm merinde duhovnicești pentru săptămâna ce îi urmează. În această primă săptămână din post, Canonul Sfântului Andrei Criteanul este cel care ne îndreaptă pașii spre acel “acasă” interior, unde să vedem cu adevărat starea în care ne aflăm.

Așadar, înarmați cu iertare, iubire, stăruință în bine, fapte bune, să ne alăturăm Sfântului Efrem Sirul, și în fiecare zi a postului să rostim rugăciunea care tinde să ne creeze chipul bunătății vieții trăite în Hristos:

”Doamne și Stăpânul vieții mele,

Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”

Dumnezeu să ne ajute să parcurgem un post în liniște, bucurie, pace și împăcare!

Doamne ajută! Monahul Serafim (Schitul Moneasa)

Facebook Comments