Cresc salariile la Finanțe. 15% în plus pentru condiții vătămătoare

by Andreea Radu

Într-o Ordonanță privind reforma în domeniul sănătății, publicată vineri în Monitorul Oficial, a fost introdusă o prevedere, care inițial se afla în proiectul care prevedea introducerea taxei pe zahăr și reducerea numărului de secretari de stat, scrie hotnews.ro. Este vorba despre creșterea salariilor angajaților din Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Practic, se introduce sporul pentru condiții vătămătoare, prezent și în alte instituții de stat, care adăugă 15% la salariu.

Ce spune prevederea:

„Drepturile salariale aferente personalului aparatului propriu al Ministerului Finanțelor Publice și instituțiilor din subordine se recalculează și se stabilesc, prin derogare de la art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu completările ulterioare, cu aplicarea prevederilor cap. I lit. B ;i cap. II lit. I art. 1 din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, începând cu drepturile salariale aferente lunii următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.”

Conform notei de fundamentare inițiale (a Ordonantei prin care se introduce taxa pe suc plus alte măsuri), la Ministerul de Finanțe gradul mediu de încărcare al angajaților este de 134%.

„Aşa cum rezultă din funcţiile Ministerului Finanţelor Publice, această instituţie gestionează domeniul financiar-fiscal al României, urmărind asigurarea funcţionalităţii întregului sistem organizaţional al statului, prin instituirea cadrului legal pentru colectarea veniturilor publice şi urmărirea cheltuielilor astfel încât să determine stabilitatea bugetară şi, pe cale de consecinţă, a echilibrului social şi economic, elemente care privesc securitatea naţională. Pentru îndeplinirea acestor atribuții, la nivelul Ministerului Finanţelor există format un corp de funcționari de elită cu o experiență semnificativă în domeniul financiar-fiscal al României, al elaborării și avizării proiectelor de acte normative în diferite domenii de activitate, precum și litigiile de contencios administrativ, în special în cele având ca obiect reprezentarea Statului în diferite categorii de litigii de o importanță deosebită”, se arată în acea notă de fundamentare.

Potrivit acesteia, activităţile complexe ale Ministerului Finanţelor Publice, precum şi imperativul asigurării unei stabilităţi a personalului specializat din cadrul acestuia justifică acordarea drepturilor salariale reglementate de legislația in vigoare. Acordarea sporului de condiții vătămătoare este de natură să diminueze diferențele salariale față de cele ale personalului din cadrul altor structuri cu atribuții similare.

  • De asemenea, în urma unei misiuni de audit realizate în 2017 la nivelul M.F.P. s-a evidențiat existența unui deficit de personal la nivelul activităților specifice M.F.P. (procese operaționale) de 15% din posturilor alocate exclusiv acestor procese, cu concentrarea în zona procesului bugetar (programare, analiza cheltuieli, execuție bugetară) acesta reflectându-se inclusiv în gradul mediu de încărcare a acestui proces (154%).
  • Pentru activitățile suport, deficitul de personal este de 7,5% din totalul personalului alocat proceselor suport. Acest deficit are impact nu doar asupra derulării activităților suport dar și asupra modului de derulare a proceselor operaționale/specifice M.F.P.
„Pe ansamblu, la nivelul M.F.P. a rezultat un grad de încărcare mediu de 134%, rezultat atât pe baza unor referențiale, cat și pe baza raționamentului profesional. Menținerea unui grad de încărcare excedentar poate genera riscuri privind fluctuația personalului, pierderea expertizei deja pe domenii deficitare, diminuarea eficientei sistemului de control intern, prejudicii financiare si/sau de imagine pentru minister”, informează documentul.
Conform sursei citate, așa cum reiese și din Analiza Funcțională și Analiza Instituțională realizată la nivelul Ministerului Finanțelor Publice de către experții Băncii Mondiale, personalul calificat demisionează după câţiva ani, pentru a căuta alte oportunităţi de dezvoltare a carierei.

„Începând cu 1 ianuarie 2018, la nivelul aparatului propriu al Ministerului Finanțelor Publice acest fenomen a luat amploare printr-o creștere exponențială a migrării angajaților bine pregătiți din diferite domenii de activitate ale instituției (ex. buget, economic, juridic, achiziții publice, etc.) către alte instituții publice unde pachetul salarial a devenit mai atractiv, ulterior intrării în vigoare a Legii – cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. La toate nivelurile din aparatul propriu al ministerului se regăsesc oameni bine pregătiţi şi dedicaţi, mai mult de 90% din aceștia având o diplomă universitară, în domeniul științelor economice, științe juridice și alte domenii. Experiența dovedește că un angajat se formează la locul de muncă, în medie, în aproximativ 7 ani”, spune MFP.

Facebook Comments