Coşmar cu ex-arădeni: UTA pierde la ultima fază, cu Snagovul!

by Sorin Haut

După înfrângerea de pe teren propriu cu liderul Academica Clinceni, UTA a înfruntat astăzi, în deschiderea etapei a opta din Liga a II-a, o altă adversară din Ilfov, Sportul Snagov, de această dată în deplasare. Din lotul gazdelor, neînvinse după şapte runde, fac parte trei foști jucători ai UTA-ei, Cătălin Hlistei, Cristian Dănălache și Darius Buia, iar pe bancă stă Laszlo Balint, trecut și el pe la Arad în cariera de fotbalist. Prima repriză a meciului de la Ghermăneşti a fost destul de echilibrată şi anostă, cu câte o ocazie mare la fiecare poartă. Ex-utistul Buia, respectiv Rus, s-au aflat foarte aproape de deschiderea scorului, ambii ratând de puţin ţinta. Accidentările lui Stahl şi Benga i-au dat peste cap planurile lui Ionuţ Popa, care în minutul 52 făcuse deja două schimbări. După o ratare imensă a lui Buia, care a şutat peste în minutul 56, din poziţie ideală, acelaşi fost golgheter al roş-albilor a marcat după exact o oră de joc, când nu a mai ratat din 6 metri, la o centrare excelentă a lui Stancu.
Executaţi de foştii jucători
UTA s-a trezit abia după ce s-a văzut condusă, iar Cipri Rus a egalat după doar cinci minute, atacantul arădean finalizând din careu o centrare a lui Vădrariu şi o prelungire cu capul a nou intratului Pop, 1-1. Bătrâna Doamnă putea trece chiar în avantaj în minutul 67, la faultul clar în careu comis de portarul gazdelor asupra lui Vădrariu. Pop a executat însă slab penalty-ul şi Iacob a respins, UTA irosind astfel marea şansă de a trece în avantaj. Moment psihologic, de care Snagovul a ştiut să se agaţe, presând în ultimul sfert de oră. Dănălache a ratat o mare ocazie în minutul 78, după care ilfovenii au solicitat degeaba penalty, la un presupus fault al lui Pop. Repriza a doua a fost mult mai animată, iar pe final s-a jucat pe contre, cu ambele echipe încercând să dea lovitura decisivă.
Ilfovenii, mai buni de la 11 metri
A dat-o Snagovul, chiar la ultima fază, Hlistei fiind împins în careu, în minutul 90+3, de El Hasni. Dănălache a transformat impecabil de la punctul cu var, transformând echipa lui Popa într-o victimă perfectă a ex-utiştilor: Buia şi Dănălache au marcat, iar Hlistei a scos penalty-ul care a dus Snagovul pe primul loc, cu 20 de puncte! UTA pierde dramatic şi copilăreşte, scor 2-1 şi se îndepărtează şi mai mult de plutonul fruntaş, iar drumul cu autocarul, până la Arad, pare acum şi mai greu. Să mai spunem că UTA dezvoltă deja un „complex” în faţa echipelor ilfovene, după eşecurile cu Daco-Getica, Clinceni şi Snagov. Ionuţ Popa a început meciul în formula: Bodea – Manea, El Hasni, Benga (52 Cubleşan), Copaci – Oprea (64 Alex Pop), Coulibaly – Costin, Enescu, Stahl (33 Vădrariu) – Rus.

Facebook Comments