Copil a fost eliminat de Verdasco, în optimile de la Sofia

by Sorin Haut

Tenismanul Marius Copil a fost învins de spaniolul Fernando Verdasco, al şaselea favorit, cu 6-2, 4-6, 6-1, joi, în optimile de finală ale turneului ATP de la Sofia, dotat cu premii totale de 524.340 euro. Ibericul (35 ani, 26 ATP), care a cucerit ultimul din cele şapte titluri ATP ale sale în 2016, la Bucureşti, s-a impus după o oră şi 45 de minute.

Copil (28 ani, 56 ATP), finalist la ediţia trecută, a reuşit 10 aşi, dar a comis şi 3 duble greşeli, în timp ce Verdasco a totalizat 8 aşi şi 4 duble greşeli. Copil nu îşi poate apăra finala de anul trecut – prima a carierei într-un turneu ATP, când a pierdut abia în ultimul act, împotriva bosniacului Basic.

Arădeanul va fi recompensat pentru evoluţia sa cu 8.815 euro şi 20 de puncte ATP, Verdasco urmând să joace în sferturi cu italianul Matteo Berrettini, care l-a învins în această fază a competiţiei pe rusul Karen Khacianov, principalul favorit.

Facebook Comments