Copil a adus primul punct al României în meciul de Cupa Davis cu Luxemburg

by Florian Popa

Echipele de tenis ale României şi Luxemburgului sunt la egalitate, 1-1, după primele două meciuri de simplu, desfăşurate sâmbătă, în urma victoriei obţinute de Marius Copil în faţa lui Christophe Tholl, cu 6-3, 6-2, în Sala Polivalentă din Piatra Neamţ, în primul tur al Grupei a II-a, zona Europa-Africa a Cupei Davis, transmite agerpres.ro.

Copil (27 ani, 94 WTA) a trecut de Tholl (23 ani, fără clasament) fără probleme, după doar 58 de minute, reuşind 10 aşi, cu un procentaj de 96% (27/28) la punctele cu primul serviciu. Tholl nu şi-a creat nicio minge de break.

În prima partidă de simplu, Ugo Nastasi (24 ani, fără clasament) l-a învins de Nicolae Frunză (20 ani, 596 ATP) cu 7-6 (5), 1-6, 6-3.

Duminică, de la ora 11,00, este programat meciul de dublu care va opune perechile Florin Mergea/Horia Tecău şi Ugo Nastasi/Christophe Tholl. În ultimele două partide ale întâlnirii de la Piatra Neamţ Marius Copil va juca împotriva lui Ugo Nastasi, iar Nicolae Frunză îl va avea ca adversar pe Christophe Tholl.

Întâlnirea de Cupa Davis de la Piatra Neamţ se va disputa după noul format anunţat de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), cu meciuri de maximum trei seturi, desfăşurate pe parcursul a două zile (şi nu trei ca până acum).

Totodată, în cazul în care una dintre echipe conduce cu 3-0 şi are deja asigurată victoria finală se va disputa doar al patru meci de simplu, nu şi al cincilea (care conform regulamentului de până acum ar fi trebuit să se joace). Meciul al cincilea nu se va mai disputa dacă partida a patra este decisivă, la fel cum este acum regulamentul pentru finala Cupei Davis.

Facebook Comments