Consiliul Judeţean continuă să pretindă Guvernului respect faţă de arădeni

by Dana B.

„Deputatul Florin Tripa acuză Consiliul Judeţean că nu are atribuţii în solicitarea despăgubirilor pentru arădenii afectaţi de urgia din 17 septembrie. De asemenea, într-un comunicat de presă de astăzi  reproşează preşedintelui Consiliului Judeţean Arad că a cerut în repetate rânduri Guvernului despăgubirea justă a arădenilor.

Conform Legii 215/2001, Consiliul Judeţean are atribuţii privind gestionarea patrimoniului judeţului. Preşedintele Consiliului Judeţean are obligaţia, morală şi legală, să reacţioneze la orice acţiune care lezează patrimoniul sau interesul legitim al arădenilor, respectiv să facă toate demersurile pentru promovarea intereselor arădenilor, indiferent de considerentele de ordin politic sau agenda altor instituţii ori parlamentari.

Vă reamintim că judeţul Arad şi judeţul Timiş au suferit cele mai importante pagube, dar la despăgubiri au primit, împreună, mai puţin decât judeţul Maramureş! De aceea, preşedintele Consiliului Judeţean Iustin Cionca a insistat, în scris, la premierul Tudose să aloce arădenilor banii care li se cuvin. Iustin Cionca s-a adresat şi preşedintelui Iohannis pentru ca rateurile ENEL să fie luate în discuţie în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Considerăm că solicitarea respectării drepturilor arădenilor de către Guvern nu reprezintă un capital de imagine, ci un demers instituţional corect şi necesar. Problemele cetăţenilor nu trebuie politizate şi asigurăm persoanele fizice şi instituţiile afectate de evenimentele din 17 septembrie că preşedintele Consiliului Judeţean, conducerea şi aparatul tehnic al Consiliului Judeţean vor continua să facă demersuri pentru despăgubirea lor corectă!“, se arată într-un comunicat al CJA.

 

 

Facebook Comments