CONSILIERUL TIPEI ORGANIZEAZĂ ÎNTÂLNIRI CU CETĂȚENII

by Andreea Radu

Consilierul local PNL, Lucian Riviș-Tipei, demarează în perioada următoare un proiect inedit ce are în prim plan dialogul direct cu arădenii pe teme administrative și sociale ce vizează dificultățile cu care aceștia se confruntă în comunitatea lor.

 „Consider că este o datorie și totodată o onoare să fiu în slujba arădenilor, datorită funcției de consilier local pe care o ocup din 5 iunie, grație încrederii cetățenilor din municipiul nostru. Prin urmare, în următoarea perioadă voi fi implicat activ în soluționarea problemelor cu care se confruntă arădenii. Sunt singurul consilier local din Arad care deschide un dialog cu cetățenii prin aceste cabinete de audiențe. În calitate de consilier local, sunt și voi rămâne la dispoziția tuturor cetățenilor Aradului, indiferent de cum au ales să pună ștampila pe buletinul de vot la alegerile locale din acest an. Acestea fiind spuse, invit toți arădenii să purtăm o discuție constructivă, pentru ca împreună să decidem viitorul orașului nostru.” a încheiat Lucian Riviș-Tipei, consilier local PNL.

Întâlnirile cu cetățenii Aradului vor avea loc începând din data de 03 octombrie 2016, în fiecare zi,de luni până vineri, între orele 16:00-19:00, la următoarele locații:

LUNI: cartier Alfa, str.Clujului, BL 82, parter

MARȚI: cartier Micălaca ,Calea Radnei BL 108 SC B, parter

MIERCURI: cartier Micălaca zona 500, str. Voinicilor (lângă magazinul PROFI)

JOI:  cartier Grădiște, str Petru Rareș nr. 20 (lângă Şcoala Generală nr. 13 „Aron Cotruş”)

VINERI: cartier Vlaicu, str Făt Frumos (lângă Policlinica AS)

Pentru detalii suplimentare și programări: 0773 841 362

 

Facebook Comments