CONFLICT SPONTAN ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE DIN LIPOVA, APLANAT DE JANDARMI

by Dana B.

Vineri, 27 mai a.c., în jurul orei 21.00, un echipaj al Grupei de Supraveghere și Intervenție Lipova din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a intervenit pentru aplanarea unui conflict spontan ce a avut loc între mai multe persoane, în orașul Lipova.

Jandarmii au identificat persoanele implicate în conflict. La verificări, a rezultat că trei dintre acestea au agresat alte două persoane iar pe timpul altercației au afectat și un autoturism.

Jandarmii au întocmit în acest caz actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, cele trei persoane identificate, care domiciliază în orașul Lipova și au vârsta cuprinsă între 21 și 25 de ani, sunt susceptibile de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere.

Facebook Comments