CONDUCEREA PNL, IN 2012: „FALCA ESTE EXPONENTUL UNUI SISTEM CORUPT PATRONAT DE BASESCU“

by Cosmin Mihuta

Asistăm cu toţii, în aceste zile, la o tragicomedie, cu PNL şi PDL  pe post de însurăţei, după ce ani de zile şi-au spus cuvinte grele. În centrul acestei piese, nu putea să fie altcineva de cât primarul Aradului, Gheorghe Falcă, finul lui Traian Băsescu, care face parte din echipa de negociere a PDL. Un semn că, într-adevăr, Traian Băsescu nu are nicio legătură cu aceste negocieri, iar faptul că finul e în mijlocul evenimentelor este o simplă întâmplare.

Dar ce e mai interesant e faptul că liberalii au ajuns să se înfrăţească cu un individ de care fugeau ca dracu de tămâie, în ultimii trei-patru ani. Nu mai departe de februarie 2014, preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, cel care în aceste zile ne povesteşte cât de bine e cu PDL, declara pentru mediafax.ro, despre Falcă: „A spus că se aliază cu PNL ca să se afle-n treabă. Oricum, îl anunţ că problema e pe jumătate rezolvată, în sensul că el vrea, dar noi nu vrem. Sunt convins că nu se pune problema colaborării PNL-PDL nici pentru europarlamentare, nici pentru prezidenţiale. La Arad, sigur nu suntem interesaţi”, a spus Ioan Cristina, care între timp a reevaluat propunerea, iar astăzi e gata să devină subalternul lui Falcă.

Dar mult mai categorică decât Ioan Cristina a fost chiar conducerea PNL, care în 2012, sătulă de declaraţiile lui Falcă, prin care anunţa că a fost contactat de liberali pentru a se muta la PNL, a remis presei un comunicat prin care îl desfiinţează practic pe primarul Aradului. „Conducerea PNL a precizat în repetate rânduri poziţia sa în ceea ce îl priveşte pe domnul Gheorghe Falcă şi activitatea domniei sale. Având în vedere faptul că Gheorghe Falcă este exponentul unui sistem corupt patronat de Traian Băsescu nu dorim ca numele nostru să fie asociat cu numele acestuia“, se arată în comunicatul de presă.

Pe atunci, Falcă era exponentul unui sistem corupt, patronat de Băsescu. Astăzi, acelaşi exponent stă la masă cu Crin Antonescu şi ai săi, discutând despre o fuziune. Oameni de calitate, ce să mai.

Facebook Comments