Concursul Județean de poezie „reStart literar”, la a II-a ediție

by Adrian Topor

”reStart literar” este un proiect cultural judeţean, iniţiat şi organizat de către Centrul Cultural Judeţean Arad şi se va desfăşura în perioada 1 august – 15 septembrie 2019. Prin acesta, organizatorii îşi propun să lanseze o  provocare de creativitate pentru elevi, în vederea motivării și susținerii talentului literar al acestora. Fără o tematică anume, concursul este structurat pe două categorii de vârstă: sub 14 ani și 14-20 de ani.

Competitorii declaraţi câştigători vor fi publicaţi într-o antologie de poezie şi selectaţi pentru a participa la un atelier de scriere creativă, coordonat de scriitori consacraţi din România. Anul trecut, la prima ediție a evenimentului, au participat câteva sute de elevi din școli ale județului, în jur de 30 dintre aceștia fiind publicați în antologia apărută la finele anului trecut.

Regulament, anexe şi mai multe detalii, pe www.ccja.ro/category/restartliterar/

 

 

Facebook Comments