Concurs de infracțiuni rutiere la Nădlac

by Cristian Dobre

Polițiștii nădlăcani au depistat, în trafic, trei bărbați care au încălcat normele legislației rutiere. Cei trei s-au ales cu dosare de cercetare penală pentru comiterea de infracțiuni rutiere.

Un brașovean, un nădlăcan și un giurgiuvean au fost depistați de polițiștii orașului Nădlac, fie conducând fără permis, fie circulând pe drumurile publice cu autoturisme neînmatriculate.

Astfel, a fost depistat de polițiști, pe DN7, pe raza localității Nădlac, un bărbat de 30 de ani, din județul Brașov, în timp ce conducea un autoturism având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Pe numele brașoveanului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere.

Polițiștii orașului Nădlac au mai depistat, pe raza aceleiași localități, un nădlăcan care conducea un autoturism radiat din circulație de autoritățile austriece.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că numerele de înmatriculare aplicate ar fi fost false, fiind atribuite unui alt autoturism care figura ca fiind sustras de pe teritoriul Austriei. Din cercetari a reieșit că cel în cauză, cunoscând că autoturismul condus nu este înmatriculat, ar fi montat placuțele false în scopul de a conduce vehiculul pe drumurile publice.

Pentru fapta sa, bărbatul este cercetat pentru punere în circulație şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi punere în circulație şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare

Tot în Nădlac, în trafic, a fost depistat și un tânăr de 21 de ani, din județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism care nu ar fi avut aplicate plăcuțe de înmatriculare, vehiculul fiind radiat din circulație de autoritățile austriece.

Din verificările efectuate, s-a stabilit că tânărul care se deplasa cu autovehiculul neînmatriculat, ar fi avut intenția de a vinde mijlocul de transport unui potențial cumpărător din aceeași localitate.

Tânărului i-a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

Facebook Comments