Competiţie internaţională de tenis, la baza CS UTA – TenisProfi

by Sorin Haut

Peste 80 de tenismeni de categoria Under 12 – feminin şi masculin, din zece ţări ale Europei, se întrec în această săptămână pe terenurile bazei CS UTA -TenisProfi din Arad, la ediția a XI-a a Cupei HAI, director de turneu Ovidiu Fereștean. Lotul tricolor U12 este reprezentat de cinci sportivi: David Carteputredă – considerat favoritul tabloului masculin, Tudor Batin, Rareș Pieleanu, Iris Zbrancă și Daria Gligor.

Aradul este reprezentat pe tabloul principal al băieților de către Ciprian Florincaș, tenismen legitimat la clubul gazdă, CS UTA. Acesta va evolua în primul tur marți, adversar fiind Ștefan Petcu, sportiv venit din calificări.

Competiția de la Arad este cuprinsă în calendarul Tennis Europe, fiind una dintre cele două întreceri de acest gen ce se desfășoară în România.

Vineri, de la ora 10, sunt programate semifinalele, iar sâmbătă, cu începere de la aceeaşi oră, vor avea loc finalele.

Facebook Comments