Comercianții de materiale pirotehnice, verificați de ITM Arad

by Cristian Dobre

Arad. Ca în fiecare an, sărbătorile de iarnă repun pe agenda inspectorilor de muncă din cadrul ITM Arad, acţiuni de verificare a modului în care sunt respectate dispoziţiile legale cu privire la deţinerea, transportul, manipularea, depozitarea sau comercializarea articolelor pirotehnice, de către agenţii economici care desfăşoară astfel de activităţi.

În anul 2019, acţiunea este motivată de unele evenimente grave petrecute anii anteriori în tară şi străinătate, care s-au soldat cu explozii şi incendii de mari proporţii la depozite de articole pirotehnice provocând mari pagube materiale şi uneori chiar victime, consecinţele făcându-se resimţite pe o suprafaţă considerabilă în jurul acestor depozite.

Sunt vizate în special aspecte cu privire la modul de depozitare şi manipulare, la modul de etichetare a acestor produse, inclusiv dacă au inscripţionate în limba română instrucţiuni de utilizare, categoria din care fac parte, termenul de garanţie precum şi pericolele pe care le poate genera păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor neconformă.

Atragem din nou atenţia tuturor factorilor implicaţi, că nerespectarea dispoziţiilor legale în materie poate atrage atât răspunderea penală cât şi răspunderea contravenţională a celor vinovaţi.

Astfel, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani precum şi a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate doar de către pirotehnicieni.

De asemenea, amenzile de care sunt pasibili ce-i care încalcă legea, sunt cuprinse între 1000 lei şi 7500 lei, în cazul contravenienţilor persoane juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor majorându-se cu 100%.

Facebook Comments