Colindul românesc este o cale a frumuseții

by Dana B.

Colindul este o cale a frumuseții. O primă sursă a colindului ortodox este experiența dorului și a iubirii. Când oamenii au fost cuprinși de dor și iubire, li s-a deschis lor o altă dimensiune a ființei, o nouă măreție și lărgime a realității. Și ea a determinat să se exprime și în mod nou. Cântul și muzica bisericească în general s-au născut din acest fapt de a fi atinși, din această deschidere a unei noi dimensiuni a vieții. Originea și autenticitatea colindului este întâlnirea cu Dumnezeu, care încă de la început este parte din ceea ce definește umanul. Cu atât mai mult în imnografie este prezent Cel totalmente Altul și Cel totalmente minunat care trezește în om noi moduri de a Se exprima.

Concertul de colinde de miercuri, 13 decembrie 2017, susţinut de cele două coruri ale Facultăţii de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad (Corul bărbătesc „Atanasie Lipovan” instruit și condus de Arhid. Asist. Tiberiu Ardelean şi Corul mixt, instruit şi dirijat de domnul Conf. univ. Mircea Remus Buta) a fost un prilej de bucurie, ce a arătat că frumusețea muzicii depinde de puritatea și de măreția întâlnirii cu divinul prin experiența iubirii. Colindul românesc este o demonstrație a adevărului creștinismului. Acolo unde se dezvoltă un astfel de răspuns, a avut loc o întâlnire cu adevărul, cu adevăratul Creator al lumii.

La această manifestare de suflet a colindului ca expresie a ethosului românesc au participat Înaltpreasfinţia Sa Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Preasfinția Sa Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, doamna Rector Prof. Univ. Dr. Ramona Lile, Pr. Prof. Univ. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie, reprezentanți ai Universitățiilor arădene, reprezentanți ai autorităților locale, cadre universitare, studenţi şi un numeros public.

Felicitând cele două corale, pe dirijorii și coriștii lor, dorim să subliniem faptul că acolo unde realmente are loc întâlnirea cu Dumnezeul cel viu care în Hristos vine spre noi, acolo se naște și crește din nou și răspunsul, a cărui frumusețe vine din adevărul însuși.

Arhim. Teofan Mada

 

Facebook Comments