Coincidențele stranii care l-au făcut să rateze avionul morții

by Cristian Dobre

Un bărbat susţine că a pierdut în ultima clipă zborul Ethiopian Airlines, care s-a prăbuşit duminică cu 157 de persoane la bord, relatează Buzzfeed News.

Antonis Mavropoulos a distribuit o fotografie cu biletul de îmbarcare pe Facebook, aceasta fiind acompaniată de o descriere emoţionantă, intitulată „Ziua mea norocoasă”. Bărbatul dezvăluie în postare evenimentele care au dus la pierderea zborului 302.

Avionul cu destinaţia spre Nairobi a decolat la 08.38 de la aeroportul international Addis Ababa Bole şi a pierdut contactul cu baza şase minute mai târziu, conform reprezentanţilor companiei Ethiopian Airlines. Printre pasagerii de la bordul avionului Boeing 737 Max 8 se numărau 149 de călători şi opt membri de personal.

Bărbatul locuieşte în Grecia şi conduce o companie de reciclare. Acesta călătorea spre Nairobi pentru o conferinţă despre ecologie, cu un zbor de legătură în Addis Ababa. Atunci când primul său zbor a aterizat în Etiopia, Mavropoulos spune postului de ştiri grecesc Skai TV că a avut mai puţin de 30 de minute la dispoziţie pentru a ajunge la poarta de îmbarcare.

„Când am ajuns, îmbarcarea se încheiase şi am văzut cum ultimii pasagerii mergeau în tunel spre avion”, spune acesta în postarea pe Facebook, care a devenit virală. „Am ţipat să mă lase să mă îmbarc, dar nu am avut voie”, adaugă acesta.

Mavropoulos, care se află şi acum în Nairobi, afirmă că nu a putut dormi deloc de la incident pentru că „este foarte greu de înţeles ce s-a întâmplat”. Bărbatul spune că a distribuit postarea sa pe Facebook pentru a putea trece peste şocul prin care trece.

„Scriu pe Facebook pentru că vreau să spun tuturor că există circumstanţe neplanificate care croşetează pânza vieţii noastre”, scrie acesta. „Există milioane de astfel de circumstanţe nevăzute şi neştiute”, mai spune bărbatul.

Mavropoulos îşi încheie postarea pe reţeaua de socializare cu un omagiu adus trupei britanice Jethro Tull, acesta spunând că „poate prea bătrân pentru Rock n Roll, dar cu siguranţă prea tânar pentru a muri”.

 

Sursa: mediafax.ro

 

Facebook Comments