COACĂZELE, CELE MAI BOGATE FRUCTE ÎN VITAMINA C ŞI P

by Cristian Dobre

Exista mai multe soiuri de coacaze: albe, rosii si negre, acestea din urma provenind in principal din specia Ribes nigrum. Primele care ajung la maturitate sunt coacazele negre (cu o saptamana inaintea celor rosii si albe).

Coacazele negre sunt printre fructele cele mai bogate in vitaminele C si P. Acestea isi accentueaza culoarea in urmatoarele 2-3 zile dupa ce au fost recoltate, fiind un avantaj pentru valorificarea lor. In schimb, coacazele albe si rosii nu-si mai intensifica culoarea pielitei dupa recoltare.

Coacazele rosii decongestioneaza ficatul
Coacazele albe si rosii sunt foarte bune a se consuma in stare proaspata, sub forma de suc pur sau de suc diluat cu apa, dar si ca jeleu. Acestea au actiune remineralizanta, laxativa, diuretica, depurativa si hemostatica. De asemenea sunt un decongestionant hepatic. Sunt indicate in cazuri de inapetenta, demineralizare, dispepsii (insuficienta sucului gastric), inflamatii digestive si urinare, litiaza urinara, insuficienta hepatica, icter, artrism, reumatism, guta, constipatie, afectiuni febrile.

Coacazele negre regleaza hormonii
Coacazele negre se folosesc pentru vin, sirop, peltea. Au un continut bogat de mangan, cu rol in reglarea activitatii unor hormoni (indeosebi a celor sexuali), ia parte la formarea sangelui si a laptelui si stimuleaza activitatea sistemului nervos central. Coacazele au de asemenea o cantitate mare de magneziu, precum si fier si de aici si actiunea lor hematopoetica, deci antianemica. Antociantii care se regasesc in coacazele negre maresc acuitatea vizuala.

Sucul de coacaze negre, remediu pentru colite, gastrite, calculi biliari, ateroscleroza
Existenta substantelor pectice, a taninurilor si sarurilor de potasiu, fac ca sucul de coacaze negre sa aiba actiune antiinflamatorie, de asemenea stimuleaza secretia sucului gastric, micsoreaza procesele de putrefactie si mareste diureza, fapt pentru care se recomanda in vindecarea colitelor cronice, gastritelor cronice hiperacide, a stomatitelor, a proceselor inflamatorii ale ficatului, a calculozei biliare, a insuficientelor cardio-respiratorii, a aterosclerozei, a unor boli reumatice care insotesc insuficienta cardiaca, precum si pentru stoparea accidentelor vasculare.

Actiunea remineralizanta si tonica a coacazelor negre este data de bogatia vitaminei C si a elementelor minerale, precum fosfor, magneziu, calciu.

Coacazele negre sunt benefice in tratarea amigdalitei cronice. Consumul lor se recomanda si in hidropizie, scorbut, etc.
Continand foarte putine zaharuri, coacazele sunt permise diabeticilor.

Remedii cu coacaze
Pelteaua de coacaze, contine tanin si se recomanda in diaree de fermentatie.

Siropul de coacaze, care se poate consuma cu apa, este bun in stari febrile infectioase, in boli precum, rujeola(pojar), scarlatina, inflamatii urinare si febre bilioase. In caz de tuse, anghine sau laringite se ia cate o lingurita de sirop de coacaze la doua ore.

Decoctul din coacaze negre 5% are un continut mare de vitamina C, rutozid, saruri de potasiu, etc. Se recomanda contra arteritei si aterosclerozei.

Frunzele de coacaz negru se folosesc sub forma de infuzie, decoct si macerat glicerinat.

Infuzia din frunze de coacaz negru are rol calmant, hipotensiv si diuretic; se utilizeaza in urticarie, hipertensiune arteriala, alcoolism, etc.; se bea cate o jumatate de cana, de doua ori pe zi (dimineata si seara).

Maceratul din frunze de coacaz negru este indicat in infectii urinare, prostatita, psoriazis. Se prepara astfel: 100 g frunze se pun intr-un litru de apa cu 10% glicerina si se macereaza la rece. Se beau 2-3 cani pe zi.

Infuzia din muguri de coacaz negru este buna in cazuri de rinite, rinosinuzite alergice, episclerita, conjunctiva. Se beau 1-2 cani pe zi.

Tinctura din muguri de coacaz negru se recomanda in cazul infectiei urinare, al episcleritei, urticariei, etc.

 

Sursa: sanatate.bzi.ro

Facebook Comments