CJA A SEMNAT UN NOU CONTRACT PENTRU SISTEMUL DE GESTIONARE A DESEURILOR

by Florian Popa

Luni, 03.11.2014, ora 14.00 a avut loc la sediul Consiliul Judeţean Arad, ceremonia de semnare a contractului de lucrări „Închidere depozite neconforme in judeţul Arad – rest de executat, parte componentă a proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad”
Obiectivul global al proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad” este îmbunătăţirea infrastructurii de management a deşeurilor din judeţul Arad şi construirea componentelor care lipsesc acestui sistem.
Perioada de execuţie a lucrărilor este de 8 luni la care se adaugă o perioada de notificare a defecţiunilor de 12 luni, respectându-se astfel prevederile contractului de finanţare.
Preţul total al Contractului este de: 5.263.971,51 lei (fără T.V.A.).
Prin demararea acestui contract, Beneficiarul – Consiliul Judeţean Arad a mai făcut încă un pas în direcţia modernizării sistemului judeţean de gestionare a deşeurilor şi a adoptării standardelor şi practicilor europene specifice.

Facebook Comments