CJA a obținut patru milioane de euro pentru extinderea UPU și Ambulatoriului de la Spitalul județean

by Andreea Radu

Consiliul Județean Arad aduce încă patru milioane de euro din fonduri europene pentru extinderea Unității de Primiri Urgențe și a Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad! Semnarea contractelor de finanțare a avut loc luni, la sediul Consiliului Județean Arad, unde președintele Iustin Cionca și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, au prezentat detaliile investiției.

Nu mai este un secret pentru nimeni că ne concentrăm în mod deosebit pe dezvoltarea sistemului de sănătate publică din Arad. Îmi doresc ca spitalul Județean să fie competitiv nu numai pe plan local sau regional, ci să ofere, aici, la Arad, servicii medicale și condiții pe care arădenii sunt tentați să le caute în Ungaria, de exemplu. Anul trecut, am avut peste 1300 de pacienți din alte județe! Tot anul trecut, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, am cumpărat în medie câte un aparat medical nou pentru spitalul județean. În ce privește investițiile de anul acesta, pe lângă cele 4 milioane de euro, aducem 30 milioane de lei pentru construirea de secții noi, aparatură și dotări. Asta înseamnă aproape cinci milioane de euro pentru modernizarea Spitalului Județean” – a declarat Iustin Cionca.

Din cele patru milioane de euro pentru care s-a semnat luni contractul de finanțare, se vor realiza următoarele investiții:

*Ambulatoriul spitalului de pe strada Andrényi Károly nr. 2-4 va fi dotat cu un aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie, un computer tomograf, un aparat radiologic DEXA, un angiograf pentru artere periferice, un ecograf, un turn de videoendoscopie și o mașină pentru spălarea și dezinfectarea endoscoapelor.

Valoarea totală a proiectului este de 10.475.854,37 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile – 10.266.337,28 lei. Perioada de implementare este de 16 luni.

*Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Arad va fi extinsă cu un nou corp de clădire, cu o suprafaţă de 501 mp (parter cu demisol parţial), construcție care va fi legată funcțional de clădirea actuală a UPU. Aici, pacienții vor avea acces la  tomografie computerizată, vor exista o cameră destinată investigaţiilor cu ecograf, sală aşteptare, grupuri sanitare etc. Este prevăzută totodată dotarea UPU cu computer tomograf, aparat de radiologie și ecograf.

Valoarea totală a investiției este de 6.770.408,44 lei, finanțarea nerambursabilă fiind de 6.635.000,19 lei. Proiectul trebuie implementat în decurs de 30 de luni.

Pe lângă asta, începem construirea unui spital nou de Psihiatrie, amenajarea secției de Oncologie și a secției de Infecțioase Adulți, proiectarea pentru noul Spital Matern-Pediatrie, dar și extinderea Cardiologiei, care presupune o investiție de încă 1 milion de euro, tot din fonduri europene, pe un proiect transfrontalier. Consiliul Județean Arad este printre puținele din România care realizează investiții atât de masive în sistemul spitalicesc. Atunci când Guvernul României a eșuat cu proiectul spitalelor regionale, noi lucrăm aici, la Arad, la un spital care să poată oferi fără nicio exagerare servicii regionale de cea mai bună calitate, într-un spital de care să fim mândri cu toții! Aș dori să adaug la asta faptul că parteneriatul cu ADR, cu Primăria Municipiului Arad și cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” ne ajută în mod deosebit în dezvoltarea spitalului județean, ca acesta să ajungă ceea ce ne dorim cu toții: unul dintre cele mai bine dotate și mai performante spitale publice, de nivelul său, din România!” – a încheiat Iustin Cionca.

 

Facebook Comments