CJ negociază cu dezvoltatori de rute aeriene readucerea Aeroportului Arad în circuitul internațional

by Cristian Dobre

Consiliul Județean Arad continuă seria negocierilor cu companii aeriene private în vederea includerii Aeroportului Internațional Arad în rutele interne și externe ale acestora. În lunile iunie, iulie și august de pe Aeroport se vor realiza zboruri charter cu destinația Turcia, existând discuții avansate ca ele să fie urmate de alte chartere, în funcție de potențialul Aradului și de interesul turiștilor pentru destinațiile oferite de agenția de turism care operează aceste zboruri.
De asemenea, Consiliul Județean Arad a contactat reprezentanții comerciali ai unora dintre operatorii privați care asigură zboruri low-cost și de linie în România și alte state europene. Suntem în negocieri cu dezvoltatori de rute aeriene, cu experiență importantă la nivel internațional.
Demersurile pentru atragerea de operatori pe Aeroportul Internațional Arad continuă. „Avem foarte multe contacte, dar nu vrem să creăm o așteptare neconfirmată de rezultate. Ieșim public doar cu rezultatul pozitiv! Am stabilit parteneriate internaționale, efectele pot apărea numai din negocierile cu companiile private și doar la nivel de management, indiferent că vorbim despre companii românești sau străine. E important că suntem preocupați de subiect și că facem eforturi, iar rezultatul va fi pozitiv”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Claudia Boghicevici. 
Consiliul Judeţean Arad reînnoieşte solicitarea adresată parlamentarilor de a stărui la autorităţiile competente, respectiv Ministerul Transportului pentru realizarea investiţiilor necesare dezvoltării Aradului:
– Prelungirea pistei cu 350 de metri,
– Modernizarea sistemului de balizaj,
– Consolidarea căii de rulaj.

Facebook Comments