Cine sunt oamenii lui Vladmir Putin și ai Rusiei în Germania

by Andreea Radu

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, este adesea acuzat că încearcă să divizeze statele membre ale UE din interior, cultivând intens legături cu oameni politici influenți și cu magnați europeni controversați. În contextul sancțiunilor impuse de statele occidentale Rusiei după anexarea Crimeei în 2014 și al concretizării unor proiecte energetice mamut, o întreagă rețea de foști lideri europeni filoruși a ieșit la iveală. Aflați de ani buni în solda Moscovei, aceștia au fost răsplătiți de-a lungul timpului cu importante poziții de conducere în companiile de stat rusești în schimbul unui lobby intens pentru interesele geostrategice ale Kremlinului.

Unul dintre cei mai influenți politicieni europeni care orbitează de ani buni în jurul puterii de la Moscova este Gerhard Schröder, fost cancelar al Germaniei în perioada 1998-2005 și fost președinte al Partidul Social Democrat din Germania (SPD).  Pe Gerhard Schröder și pe președintele rus Vladimir Putin îi leagă o veche prietenie, care datează încă de la începutul anilor 2000. Au serbat de-a lungul timpului Crăciunul împreună la Moscova, au aniversat zile de naștere și s-au relaxat pe plajă la Soci. Însă la umbra unei relații personale se ascund interese economice și strategice vitale pentru viitorul Europei.

După ce a ieșit din viața politică în urma alegerilor anticipate din octombrie 2005, pierdute de social democrați în fața partidului condus de Angela Merkel, Partidul Creștin Democrat (CDU), Gerhard Schröder a devenit un influent lobist al intereselor energetice ale Kremlinului în Europa.  Chiar înainte de a părăsi poziția de cancelar, Schroeder i-a oferit lui Vladimir Putin un uriaș cadou: aprobarea controversatei conducte Nord Stream, proiect energetic prin care gazul rusesc este direcționat în Europa către Germania prin Marea Baltică și care sporește influența Moscovei pe continent, reducând considerabil pârghiile de negociere ale unor state de tranzit precum Ucraina, Polonia sau ţările baltice.

De-a lungul timpului Schroeder a militat împotriva oricărui angajament al Uniunii Europene de a reduce eficiența energetică a Rusiei și de a îmbunătăți competitivitatea pieței sale de gaz. Nu s-a sfiit să pozeze într-un avocat al puterii de la Moscova după anexarea Crimeei. La scurt timp după acest eveniment a fost fotografiat la Sankt Petersburg îmbrățișându-l prietenește pe Vladimir Putin, chiar în momentul în care liderii occidental decideau sancționarea economică a Rusiei.

Loialitatea oficialului german față de interesele Moscovei a fost răsplătită generos prin cooptarea sa în conducerea unor proiecte energetice mamut. Imediat după pierderea alegerilor din 2005, Schröder a început să lucreze pentru consorțiul Nord Stream, subsidiar al gigantului energetic rus de stat Gazprom. A urmat apoi asumarea unei poziții de conducere în bordul proiectului Nord Stream 2 și începând cu anul 2017 funcția de președinte al gigantului rusesc Rosneft, companie petrolieră de stat, supusă sancțiunilor occidentale în contextului conflictului militar din Ucraina.

Ascensiunea fostului cancelar al Germaniei la vârful industriei energetice din Rusia i-au făcut pe jurnaliștii de la Wall Street Journal să-l catalogheze într-un editorial drept ‘cel mai important oligarh al lui Vladimir Putin’care a scăpat de sancțiunile impuse de statele occidentale după anexarea Crimeei. De asemenea, publicația Politico l-a descris drept ‘cel mai spectaculos exemplu de politician vândut unui guvern autoritar’. Cu toate că salariul său exact la Rosneft nu a fost încă dezvăluit, veniturile obținute de un membru al Consiliului de Administrație al companiei ajunge la 6 milioane de euro (7 milioane de dolari) pe an.

Mai multe puteți citi pe b1.ro

Facebook Comments