Cinci rromi au tâlhărit un bărbat în centrul Aradului. I-au furat și adidașii din picioare

Cinci rromi au tâlhărit un bărbat în centrul Aradului. I-au furat și adidașii din picioare

Duminică 19 martie a.c., în jurul orei 04.50, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, prin SNUAU 112 a fost solicitată intervenția unui echipaj pe o stradă din centrul  municipiului Arad.

Apelul a fost făcut de către un cetățean care a reclamat faptul că un bărbat l-a rugat să sune după ajutor,  fiind victima unei tâlhării. Acesta prezenta urme de violență și avea hainele rupte.

Jandarmii s-au deplasat imediat la fața locului  unde au găsit victima, care  le-a relatat faptul că, la intersecția Bld. Revoluției cu C-lea Iuliu Maniu, a fost acostat de 5 persoane de etnie rromă, care l-au agresat fizic aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele la nivelul feței, doborându-l la pământ. În acel moment l-au deposedat de telefonul mobil, portmoneul în care avea o sumă de bani și adidașii cu care era încălțat, după care au fugit într-o direcție necunoscută.

În urma semnalmentelor oferite de victimă, jandarmii au plecat în căutarea autorilor, iar în jurul orei 12.30, cei 5 suspecți au fost depistați în zona gării C.F.R. Arad. Unul dintre aceștia era încălțat cu adidașii victimei, iar telefonul sustras era în buzunar.

Jandarmii au stabilit identitatea persoanelor implicate și au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0