CIAD, alături de studenții militari ai Republicii Moldova

by Andreea Radu

Centrul Interregional de Advocacy și Diplomație din Chișinău, al cărui principal obiectiv îl reprezintă promovarea internațională a Republicii Moldova, s-a implicat în ultima perioadă într-o suită de proiecte care au vizat creșterea gradului de vizibilitate a acestei țări la nivelul Uniunii Europene. Unul dintre acestea îl reprezintă susținerea participării unui grup de studenți din cadrul Academiei Militare ”Alexandru cel Bun” din Chișinău la concursul de drept internațional umanitar, organizat de către Universitatea Națională de Apărare ”Carol I” din București în 6 și 7 decembrie 2018.

”Ne bucurăm că am putut facilita acest schimb de experiență între studenți ai celor două instituții militare de învățământ superior. Considerăm astfel de proiecte ca fiind oportune pentru studenții militari ai Republicii Moldova, mai ales în ceea ce privește interiorizarea valorilor euroatlantice în rândul acestora”, a declarat dr.Antoniu Martin, președinte al Centrului Interregional de Advocacy și Diplomație.

Facebook Comments