CFR Cluj îşi continuă parcursul în preliminariile Champions League

by Sorin Haut

Dan Petrescu este nemulţumit sistemul de calificare în grupele UEFA Champions League. Antrenorul campioanei consideră că CFR-ul va avea o misiune extrem de grea în turul al doilea preliminar, cu Maccabi Tel Aviv. Turul se joacă în Gruia, astăzi de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1. Antrenorul ardelenilor se luptă pentru a ajunge din nou în grupele Ligii Campionilor, la zece ani de când impresiona cu Unirea Urziceni.

„Eu zic că CFR, într-o zi bună, cu orice echipă poate să facă rezultat. Nu înțeleg competiția, pe cuvânt! Înainte era bine. Cu Unirea am luat campionatul, ne-am dus direct în grupe și aia a fost. Acum, ca să ajungi în grupe, trebuie un miracol. Și cu Maccabi va fi greu, și următorul meci, dar acum noi trebuie să ne gândim sută la sută la meciul cu Maccabi și să luăm pas cu pas”, a spus Dan Petrescu.

Venit în România pentru amicalul cu Rapid, patronul lui Hapoel Haifa i-a anunţat pe ardeleni că vor avea o misiune foarte grea în faţa campioanei Israelului. „Este o echipă grozavă, formată preponderent din jucători tineri, au câştigat campionatul la o diferenţă uriaşă, 32 de puncte”, a spus Yoav Katz, patronul echipei lui Gabriel Tamaș. (digisport.ro)

Facebook Comments