Cetăţean bulgar, prins cu permis de conducere polonez fals în vama Nădlac

by Adrian Topor

 Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanapalota au depistat un cetăţean bulgar care conducea un autoturism folosind un permis de conducere polonez, fals.

  În data de 15.11.2019, în jurul orei 23.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanapalota s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul bulgar S.N., în vârstă de 27 de ani, la volanul unui autoturism, marca Volkswagen, înmatriculat în Bulgaria.

La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere având însemnele autorităţilor din Polonia.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.La verificări, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul  nu  deţine permis de conducere.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda  permis  de conducere  şi de uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments