CET ARAD, LA UN PAS DE INCHIDERE. EXISTA MARI SANSE SA RAMANEM FARA CALDURA SI APA CALDA

by Cosmin Mihuta

Problemele CET Arad şi CET Hidrocarburi par a nu se mai încheia, din cauza datoriilor mari acumulate la diverşi furnizori. Dacă până nu demult, CET se confrunta cu datorii la SNLO, pentru cărbunele furnizat, la Energomontaj Timişoara sau la EON Gaz, iată că pentru CET Hidrocarburi apar noi probleme. Centrala nu şi-a achitat facturile la apă de luni bune, acumulând datorii de peste două milioane de lei. Motiv pentru care, Compania de Apă ameninţă că va sista furnizarea apei către CET. Între cele două societăţi s-a încheiat o înţelegere pentru reeşalonarea datoriei, care a fost respectată parţial de CET, în sensul că centrala a achitat rata din datorie, dar nu şi-a mai plătit facturile la zi. Motiv pentru care, în perioada următoare, CET Hidrocarburi ar putea rămâne fără apă, ceea ce echivalează cu imposibilitatea de a mai furniza energie termică. Cu alte cuvinte, din cauza incompetenţei actualei administraţii a Aradului şi a clientelei PDL care ocupă locuri călduțe și bine plătite la această societate, CET-ul e la un pas să-şi închidă porţile, fiind în imposibilitatea de a-şi plăti datoriile.

„S.C. Compania de Apă S.A Arad somează public S.C. Centrala Electrică de Termoficare Hidrocarburi S.A Arad pentru datorii restante pentru luna noiembrie 2015. Conform Hotărârii Consiliului de Administraţie a SC Compania de Apă Arad, nr. 124/ 30.10.2015, a fost aprobată eşalonarea debitului înregistrat de S.C CET Hidrocarburi S.A Arad, în sumă de 2.127.828,25 lei, în patru rate lunare. La plata ratelor lunare S.C. CET Hidrocarburi S.A Arad va achita şi contravaloarea facturilor curente şi valoarea penalităţilor calculate pentru suma rămasă de achitat. În cazul neachitarii oricărei rate eşalonate şi a facturii curente împreună cu penalităţile calculate, se va proceda la sistarea serviciului de apă şi canalizare fără o notificare prealabilă. Menţionăm că la data prezentei, S.C CET Hidrocarburi S.A Arad a achitat prima rată, dar figurează cu un debit de peste 650.000 lei“, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă Arad.

Va fi interesant de urmărit de unde va plăti CET până la sfârşitul lunii datoria de 650.000 de lei către Compania de Apă. De asemenea, va fi interesant de văzut, în cayul în care CET nu va plăti datoria, ce presiuni se vor face din partea Primăriei Arad şi a Consiliului Judeţean Arad ca să nu se oprească furnizarea apei către CET. Și, mai ales, cine îşi va asuma astfel de presiuni, care pot fi catalogate drept trafic de influenţă.

Facebook Comments