CE SA MIROSI CA SA AI MEMORIE BUNA

by Paula Craciun

O memorie bună depinde de vitalitatea și sănătatea creierului tău și sunt multe lucruri pe care le poți face, pentru a te putea concentra mai bine. Cea mai simplă metodă presupune să miroși o plantă pe care sigur o ai în bucătărie.

Rozmarinul este o plantă foarte sănătoasă, folosită de sute de ani în medicina tradițională. În Grecia, de exemplu, studenții obișnuiau să își pună rozmarin în păr în timpul examenelor, pentru a se concentra mai bine. Studiile au arătat că acidul carnosic pe care îl conține luptă cu elementele toxice care pot afecta creierul, de aceea are acest efect benefic, potrivit cuisineandhealth.com.

Rozmarinul conține ingrediente naturale care ajută creierul să funcționeze mai bine și mai repede. În plus, reface ADN-ul deteriorat al celulelor. Un studiu a arătat că oamenii care au mirosit ulei de rozmarin își aminteau cu 70% mai multe lucruri decât cei care nu intrau în contact cu aroma rozmarinului. Tot ce trebuie să faci este să miroși rozmarin dimineața, timp de 5 minute, și te vei putea bucura de beneficiile sale.

Sursa: unica.ro

Foto: unica.ro

Facebook Comments