Ce s-a întâmplat la botezul fiicei Adelinei Pestrițu

by Cristian Dobre

Adelina Pestrițu a povestit în amănunt ce s-a întâmplat la botezul fiicei sale, Zenaida Maria, care a avut loc în weekend.Adelina Pestrițu a avut parte de un eveniment foarte reușit, dar cu foarte multe peripeții. Vedeta a scos la iveală detalii mai puțin știute despre botezul fiicei sale.

„Ziua de sâmbătă a fost una extrem de încărcată, însă fabuloasă pentru noi toți și familiile noastre. Am trecut prin toate stările posibile de la prima oră a dimineții și până când s-au împlinit cele 24 de ore de nesomn.

Ziua a început printr-o trezire bruscă și o stare de panică. Fără niciun motiv. Doar aveam impresia că suntem cu pregătirile în urmă și momentul evenimentului nostru cel mai important a sosit. Am încercat să mă liniștesc cu o cafea cu lapte, așa cum obișnuiesc să fac în fiecare dimineață dar, ce credeți?! Nu a funcționat de această dată…
… Revenind la ziua de sâmbătă, cel mai intens moment a fost cel cu scufundarea micuței noastre în apa sfințită din biserică. M-am controlat tare să nu plâng. Mă uitam la Virgil, vedeam cum aproape îi tâșneau lacrimile de emoție când se uita la Zenaida în brațele duhovnicului nostru. Am trecut cu bine peste acest moment.

Draga noastră fetiță a fost botezată corespunzător și am putut merge la petrecerea pe care am dat-o în cinstea ei…
… Apropo de locație, să vă povestesc. Cu 3 zile înainte de eveniment, ne-am dat seama că ne-au confirmat prezența mai mulți prieteni decât ne așteptam noi. Bucurie mare, însă ce ne facem cu sala și cum îi așezăm la masă. Și am început să căutăm soluții la această mică-mare problemă. Indiferent cum calculăm, tot nu ne ajută cu nimic. Între timp, vorbind cu cei de la locație, ne-au dat singura soluție existentă și, în același timp plauzibilă: dăm comandă la fabrică de mese mai mari de 12 locuri per bucată.

Când am auzit, mi s-a părut SF. Cum să dăm comandă de mobilă înainte cu 3 zile de marele eveniment? Dacă nu este gata? Dacă nu se potrivesc? Dacă nu vor arăta ok? Cu teamă în suflet, am zis da. Trebuie să facem asta, altfel nu ne putem bucura de acest eveniment cu toți oamenii dragi nouă, care au avut plăcerea să ne fie alături. Și nu ne dorim să-i dezamăgim. Mesele au fost gata în 2 zile.
Apoi, cei responsabili cu decorațiunile și toate micile detalii, au luat măsuri pentru modificările aferente. Am schimbat mesele? Bun. Acum schimbăm și scaunele.’ Mi se părea ireal totul, mai ales că se întâmpla pe ultima sută de metri. Era vorba de ore deja. Scaunele au fost comandate și, cu o seară înaintea evenimentului, au ajuns în București, după care au fost perfect așezate…
…Ajunși la restaurant, Zenaida a adormit, chiar dacă petrecerea era gata să înceapă. Am așezat-o frumușel și confortabil, lângă bunici, și noi ne-am ocupat de primirea invitaților. Cu fiecare apariție a lor, nouă ne tresărea inima din piept de bucurie pentru că îi vedem alături. Și le mulțumim enorm că au ales să se distreze până în zorii zilei alături de familia noastră. Bunicile au avut grijă de micuță cât timp noi eram ocupați cu invitații, iar bunicii au stat și ei în raza lor, protectori și foarte atenți…
Ansamblul Iholu au venit tocmai de la Constanța, pentru că am promis că voi învăța Treamburea Pamporea pentru nașii și prietenii noștri machidoni și armâni – oameni extrem de talentați și care fac o atmosferă incendiară cu dansurile lor. Pamporea am învățat-o în numai 40 de minute, tot de la ei, iar sâmbătă l-am pus în practică la petrecerea de botez. Cu multe emoții l-am putut duce la bun sfârșit. Nașii, Daniel și Aura Rafte, au fost minunați, foarte atenți și iubitori cu noi și cu baby Zeny, dar și cu invitații.
Zenaida a plâns puțin la biserică însă, de la restaurant, a plecat imediat după momentul tortului, unde am ținut neapărat să participe, pentru că ea este cea mai importantă. Este o minune de copil și extrem de cuminte. N-am vrut s-o chinuim cu zgomot și multă agitație, așa că a fost trimisă acasă la culcărică. Noi am stat până la 6:00 în locație pentru că programul nostru muzical, dar și mâncarea delicioasă i-au ținut pe dragii noștri invitați până dimineață alături de noi, fapt care ne-a bucurat enorm.

Vă imaginați că am scos sandalele din picioare pentru că nu mai puteam nici să merg, nici să dansez. Așa am plecat de la party. Desculță. Sunt convinsă că și voi cunoașteți sentimentul, doamnele mele.

Suntem împliniți, fericiți și mândri că totul a ieșit mai bine decât ne imaginam”, a spus Adelina Pestrițu pe blogul său.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments