Ce a hotărât Vârciu în legătură cu fiicele sale

by Dana B.

Liviu Vârciu a luat o decizie extrem de importantă în ceea ce le privește pe cele două fiice ale sale.

Liviu Vârciu are două fete din două relații diferite. Artistul a mărturisit, la emisiunea Agenția VIP, de la Antena Stras, că își dorește să le cumpere case celor două moștenitoare ale sale.

„Eu am făcut o greșeală mare, că am dat banii în stânga și în dreapta și am stat doar în chirii. Nu vreau ca fetele mele să treacă prin ce am trecut eu, le iau doar apartamente, atât”, a declarat Liviu Vârciu.

„La 60 de ani, îmi vând casa, fetele mele vor avea câte un apartament, îmi iau o barcă și m-am cărat. Îi fac și mamei mele o casă ca să își pună și ea o roșie în curte”, a mai spus artistul.

Liviu Vârciu are două fete din două relații diferite.

Artistul a mărturisit, la emisiunea Agenția VIP, de la Antena Stras, că își dorește să le cumpere case celor două moștenitoare ale sale.

„Eu am făcut o greșeală mare, că am dat banii în stânga și în dreapta și am stat doar în chirii. Nu vreau ca fetele mele să treacă prin ce am trecut eu, le iau doar apartamente, atât”, a declarat Liviu Vârciu.

„La 60 de ani, îmi vând casa, fetele mele vor avea câte un apartament, îmi iau o barcă și m-am cărat. Îi fac și mamei mele o casă ca să își pună și ea o roșie în curte”, a mai spus artistul.

Liviu Vârciu este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din showbiz-ul românesc. A cântat alături de trupa L.A., cu care a avut un foarte mare succes la public. Ulterior, Liviu Vârciu a fost actor, dar și prezentator de emisiuni de televiziune. A fost căsătorit o singură dată, cu o fostă asistentă de televiziune. Liviu Vârciu are două fete: Carmina, din relația cu Amy Teiceanu, și Anastasia, din relația cu Anda Călin. Liviu Vârciu și Anda Călin s-au despărțit anul acesta.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments