CARLO ANCELOTTI, AL DOILEA ANTRENOR DIN ISTORIE CARE CASTIGA LIGA CAMPIONILOR DE TREI ORI

by Sorin Haut

Italianul Carlo Ancelotti a devenit al doilea antrenor din istorie care câştigă Liga Campionilor de trei ori, după ce a condus Real Madrid la trofeul de sâmbătă seară, dar şi pe AC Milan în 2003 şi 2007, informează uefa.com.

Înaintea lui Carlo Ancelotti, doar Bob Paisley a reuşit această performanţă, câştigând acest trofeu cu Liverpool în 1977, 1978 şi 1981.

Ancelotti a mai câştigat Liga Campionilor de două ori şi ca jucător, în 1989 şi 1990.

Formaţia Real Madrid a câştigat Liga Campionilor pentru a zecea oară în istoria sa, după ce a învins, sâmbătă seară, în urma prelungirilor, cu scorul de 4-1, echipa Atletico Madrid, în finala competiţiei disputată pe stadionul Da Luz din Lisabona.

Pentru Real Madrid au marcat Sergio Ramos ’90+3, Gareth Bale ‘110, Marcelo ‘118 şi Cristiano Ronaldo ‘120 (penalti), iar pentru Atletico a înscris Diego Godin, în minutul 36.

Sursă: mediafax.ro

 

Facebook Comments