Care este însemnătatea zilelor de doliu național

Care este însemnătatea zilelor de doliu național

Regulile zilelor de doliu național
Program modificat la teatrul arădean, în zilele de doliu național
Trei zile de doliu național după moartea Regelui Mihai

În urma morții Regelui Mihai, România va fi în doliu național pentru trei zile.

Ce înseamnă doliul național și ce măsuri presupun aceste zile

Potrivit Legii nr. 75/1994, zilele de doliu naţional sunt stabilite prin Hotărâre de Guvern. Actul normativ mai stabilește că, în zilele de doliu naţional, aşa cum au fost stabilite de guvern, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă Drapelul României. În general, în zilele de doliu național, drapelul trebuie arborat în bernă şi la sediile partidelor politice, sindicate, la trecerile frontierei, pavilionul navelor.

De asemenea, posturile naţionale de radio şi televiziune, dar şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul, iar toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate.

Când s-a mai decretat doliul național în România

În România, s-a mai decretat doliu național, de către Guvern, pe 18 aprilie 2010 ,când au fost  comemorate victimele accidentului aviatic de la Smolensk, in care si-au pierdut viata 96 de persoane, printre care si presedintele Poloniei, Lech Kaczynski.

Un alt moment când s-a decretat doliul național a fost pe 3 august 2007 , la înmormântarea PF Teoctist, dar și pe 8 aprilie 2005 , în ziua  înmormântării Papei Ioan Paul al II-lea.

A mai fost doliu național pe 14 martie 2004, în memoria românilor care au căzut victime ale atentatelor teroriste din Spania, și în septembrie 2001 – după atacurile teroriste din Statele Unite.

Recent, s-a declarat doliu național după tragedia din Clubul Colectiv.

Facebook Comments

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0