Care ar putea fi micul dejun ideal pentru copii

by Dana B.

În cele mai multe familii din România micul dejun este pe baza de mezeluri sau cereale cu lapte. Dacă ne uităm pe etichetă, le servim celor mici de la prima oră fie multe grăsimi şi E-uri, fie mult zahăr. Cum îi afectează în timp şi ce alternative există, ne spun specialiştii.

În familia Anei Nicolescu nu există dimineaţă fără mic-dejun.

Ana Nicolescu, blogger: „Am stabilit de când sunt mici să mâncăm pe cât posibil dimineaţa toţi la masă, este un obicei serios. Ne ferim de produsele care au ingrediente pe foarte multe rânduri, ne ferim de potenţiatori de aromă, coloranţi, E- uri. Alegem produse neprocesate, cât mai multe legume, fructe”.

Acest obicei este însă din ce în ce mai rar în România. Din lipsă de timp, dar şi de informare, mulţi părinţi aleg variante comode pentru micul dejun. Nu şi sănătoase.

 Simona Carniciu, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice: „Ne gândim la: clasicii crenvurşti, la mezelurile care sunt foarte uşor de folosit în sendvişuri, sunt tot felul de dulciuri care sunt folosite la micul dejun, creme de ciocolată sau alte produse care în exces sau consumate frecvent pot creşte riscul de a deveni supraponderali şi obezi”.

Andreeea-Carmen Radu, consilier în nutriţie, ambasador Food Revolution: „Cerealele cu lapte sunt o variantă bună atâta vreme cât cerealele sunt corect alese şi asta înseamnă în principiu cereale integrale, nu cu adaos de zaharuri. Consumul acesta de zahăr iarăşi ridică o mare problemă. Conform OMS, copiii ar trebui să consume aproximativ 3-4 linguriţe de zahăr pe zi”.

Cei mici depăşesc însă cu mult cantitatea într-o zi. Şi asta pentru că zahărul este ascuns în 80% dintre alimente, chiar şi în pâine sau mezeluri.

Andreeea-Carmen Radu, consilier în nutriţie, ambasador Food Revolution: „Consumul lui în timp pe lângă faptul că dă dependenţă poate să provoace şi alte probleme de sănătate, cum ar fi apariţia diabetului zaharat, diferite probleme metabolice.”

La fel de nesănătos este săritul peste micul dejun.

Andreeea-Carmen Radu, consilier în nutriţie, ambasador Food Revolution: „Sunt studii care atestă faptul că atunci când cei mici sar peste masă, pot să apară probleme de concentrare, pot să devină nervoşi, anxioşi. Mai există şi alte studii care atestă că există o legătură importantă între lipsa micului dejun la copii şi apariţia sindromului metabolic la adulţi.”

Şi mai grav este faptul că mulţi părinţi înlocuiesc micul dejun cu produse de patiserie pe care le dau copiilor în drum spre şcoală sau grădiniţă.

Niculina Jianu, medic pediatru: „Un foietaj sau o patiserie de dimineaţă îi balonează ori o inflamaţie pe intestin nu trece. Eu aşa am învăţat şi nu am uitat. Durează până la refacerea intestinului în totalitate aproape 3 luni dacă nu intervine ceva şi vă daţi seama că intervine ceva. În altă dimineaţă trece şi îi mai ia o patiserie, plăcintuţă şi nu e normal”.

Puţini părinţi se gândesc la beneficiile pe care micul dejun le are asupra sănătăţii.

Andreeea-Carmen Radu, consilier în nutriţie, ambasador Food Revolution: „Lucrurile se întâmplă aşa: în timpul nopţii, rezervele de glicogen din ficat şi din muşchi scad, este folosit pentru producerea proceselor metabolice fireşti care au loc în organism şi atunci dimineaţă avem nevoie să le creăm la loc prin aportul de energie care vine din hrană. De aceea este important pentru copii să mănânce micul dejun”.

Medicii spun că micul dejun trebuie să conţină toţi nutrienţii de care are nevoie copilul până la următoarea masă.

Niculina Jianu, medic pediatru: „Să aibă şi proteine şi lipide şi glucide. Glucide dimineaţa sumt necesare pentru că este forma de descompunere în organism cea mai rapidă şi energia care se răspândeşte cel mai rapid”.

Andreeea-Carmen Radu, consilier în nutriţie, ambasador Food Revolution: „Sunt indicate fructele. Aduc un aport mare de vitamine. Pot fi consumate ca atare sau să le consumăm într un smoothie: banană, fructe de pădure, lapte vegetal, spanac. Este un mod bun de a ascunde legumele cu fructe verzi care sunt extrem de benefice. A doua variantă se poate prepara de seară. Budincă de chia. Chia cu lapte vegetal şi cu fulgi de cocos putem să experimentăm astfel încât gustul să fie ceea ce îşi doreşte”.

Şi pentru că obiceiurile sănătoase se învaţă întotdeauna în familie, părinţii sunt sfătuiţi să ia masa împreună cu cei mici.

Andreeea-Carmen Radu, consilier în nutriţie, ambasador Food Revolution: „Singurul mod prin care putem să învăţăm este prin această educaţie alimentară, care trebuie să înceapă acasă. este greu. Nu este simplu, dar este datoria noastră de părinţi să încercăm!”.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments