Campanie inedită într-un spital românesc. ”Avem salarii mărite, nu ne trebuie șpagă!”

by Cristian Dobre

Consiliul Director al Spitalului Județean de Urgență Slatina a luat decizia de a lipi în unitate afișe prin care li se reamintește pacienților și familiilor acestora că personalul medical are un salariu decent pentru munca prestată și că nu ar avea nevoie de șpagă.

”Avem salarii mărite, nu ne trebuie șpagă!”

Un medic câștigă între 16.000 și 30.000 lei brut.

Un asistent medical câștigă între 4.800 și 11.000 lei brut.

Un infirmier câștigă între 2.500 și 5.500 lei brut.

Un brancardier câștigă între 2.500 și 5.500 lei brut.

Lăsăm corupția să sufere, pe tine te vindecăm!“, este scris pe afișul care a fost postat la intrarea în fiecare secție și care, pe alocuri, a și dispărut.

Au fost, însă, tipărite suficiente exemplare, spune managerul spitalului, Cătălin Rotea, astfel încât afișele să poată fi înlocuite, iar mesajul să ajungă la pacienți, potrivit gds.ro.

„Sunt salarii mai mult decât rezonabile și meritate, de altfel, pentru munca pe care o desfășoară în spital, dar am vrut să încurajăm pacienții și aparținătorii să elimine acest obicei care se mai poate perpetua”, adaugă managerul.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments