CAMPANIE ELECTORALA SF: PRESEDINTELE PDL DEZNA A CAZUT DE S-A JULIT CU PONTA-N GAND

by Cosmin Mihuta

În comuna arădeană Dezna campania electorală are parte de scene rupte din filmele SF. Gradele din țuicile degustate de trupele de campanie ale lui Gheorghe Falcă din Dezna dăunează grav sănătății lipitorilor de afișe, care după o zi de muncă se visează în filme cu Chuck Norris.

Este și cazul președintelui PDL Dezna, care a avut o zi grea, luni, ca la orice început de săptămână. După ore întregi de umblat cu mașina prin comună, cu megafoane și tot arsenalul din dotare, sub imperiul razelor de soare, aflăm că președintele PDL Dezna a făcut mai multe opriri pentru hidratare. Că așa a văzut omul la televizor că e musai să consume doi litri de lichide pe zi. Și atât de mult s-a hidratat că la finalul zilei, la lumina lanternei, în comună fiind economie la iluminatul public, președintele PDL a căzut de s-a julit. Rău de tot, spun sursele noastre, care susţin că după julitură pedelistul şef din Dezna vorbea ca în dosarele X.

Ridicat de la pământ după crunta lovitură, omul cu Iohannis în suflet a concluzionat că a fost răpus de un pesedist, deci e un erou. Fapt pentru care a sunat cel mai apropiat coleg în grad (nu grade, nu vă gândiţi la prostii), pe deputatul Pistru. Ce-i fu dat să audă deputatului Pistru (informaţia nu e sigură fiindcă la ceas târziu Pistru aude prostii). Cică preşedintele PDL a fost lovit de o maşină condusă de Victor Ponta. Sau în care era copilot Victor Ponta. Sau era cineva de-al lui Ponta. Sau era o maşină din campania lui Ponta. Omul era confuz, probabil de la grade. Nu ştim Pistru cum era, dar ştim că a mai primit o dată un telefon de a întors pe dos viaţa politică din PDL Arad, dând ca sigură plecarea lui Ioţcu la alt partid. Aşa că e mai greu să-l credem pe cuvânt. Azi noapte, aflăm că Pistru a dat din nou telefoane, de data asta la semnalul PDL Dezna. Nasol de tot, să te iei după un domn obosit de muncă, chiar dacă e de-un grad (sau grade) cu tine. Domnul Pistru va fi din nou nevoit să dezmintă dimineaţă toată tărăşenia, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul plecării lui Ioţcu din PDL. Semn că ar fi momentul ca deputaul Pistru să se lase. De dat telefoane, bineînţeles. Sau dacă nu se poate abţine, o soluţie ar fi să se mute la Dezna, cu preşedintele PDL din comună, să-l sprijine data viitoare să nu se mai julească.

Facebook Comments