CALIMENTE INVATA RAPID DE LA FALCA: VREA VICEPRESEDINTE LA NIVEL NATIONAL

by Cosmin Mihuta

Deputatul Mihăiţă Calimente a început să înveţe rapid de la noul său mentor politic, Gheorghe Falcă. Dacă primarul Aradului se visa preşedintele României, Calimente vrea şi el funcţii la Bucureşti. După doar câteva săptămâni alături de viitorul preşedinte al viitorului partid PNL-PDL de la Arad, Mihăiţă Calimente are ambiţii tot mai mari, probabil sfătuit de viitorul şef de la Arad. Şi nu oriunde, ci la nivel naţional, unde doreşte, mai întâi, să fie vicepreşedinte al PNL, urmând ca după fuziunea cu PDL să ţintească aceeaşi funcţie şi la noul partid.

Numele lui Calimente apare pe o listă cu numele celor 48 de candidaţi care vizează cele 31 de posturi de vicepreşedinte la PNL, la nivel naţional. Interesant e faptul că, pe lângă Mihăiţă Calimente, în lupta pentru o funcţie de vicepreşedinte s-a mai înscris un arădean, un anume Tomoioagă Dumitru Marian, despre care nu s-a prea auzit la nivel local, în politică, dar care iată, ţinteşte şi el, o funcţie la nivel înalt.

Rămâne de văzut dacă cei doi vor reuşi să obţină un post de vicepreşedinte, având în vedere concurenţa acerbă.

Facebook Comments