Ca-n vremurile bune! FCC ICIM câştigă în faţa marii rivale

by Sorin Haut

FCC ICIM a câştigat clar, aseară, derby-ul clasic al baschetului feminin românesc. Într-o Polivalentă uşor mai populată decât în alte dăţi, circa 4-500 de spectatori fiind alături de „galben-albastre”, echipa lui Miljan Medvedj a obţinut prima victorie din actuala ediţie de campionat. Cu tot lotul valid şi cu jucătoarele de bază în mână bună, formaţia arădeană nu i-a dat nicio şansă marii rivale, la capătul unui joc în care suporterii visează iar la vremuri frumoase, o finală fiind poate maximul posibil în acest sezon. Încă din primul sfert, Hadzovic şi colegele sale au preluat iniţiativa, conducând autoritar jocul, 17-5 şi apoi 23-11, diferenţă care avea să fie constantă până la final.

Avantajul maxim pe tabela de marcaj a fost de 19 puncte, asta și datorită unui atac foarte bun, nu mai puţin de cinci jucătoate atingând măcar cota 10, pe lista marcatoarelor. Marta Fodor a fost surpriza plăcută şi principala realizatoare a unui nou episod din „El Clasico” – cum le place fanilor să numească acest meci – cu 17 puncte. În top și-a făcut loc și americanca Harrison, 10 puncte și 7 recuperări, la debutul oficial pentru FCC ICIM. Prestaţii solide au mai avut însă şi Hadzovic şi Dzombeta, foarte bune pe faza ofensivă, dar şi Dora Ardelean, precisă la aruncările de la semi-distanţă. Dacă Hadzovic era exactă şi de la linia liberelor, ea ratând exasperant (7 din 9), diferenţa putea fi şi mai mare.

După 45-29 la pauza mare, Târgoviştea lui Cătălin Tănase s-a trezit în ultimele două sferturi, reuşind să se ridice cât de cât la nivelul acestui derby. Ajutată pe alocuri şi de câteva decizii de arbitraj ale lui Dan şi Potra, oaspetele nu au reuşit însă decât să ţină pe loc avansul ICIM-ului, care nu a mai scăzut sub cota 10. De la CSM le-am remarcat doar pe ex-arădencele Toma şi Coker, în vreme ce Stoenescu a avut o prestaţie ştearsă. S-a terminat 78-65 (23-11, 22-18, 18-22, 15-14), îmbucurătoare fiind în special evoluţia majorităţii jucătoarelor arădene.

FCC ICIM câştigă în faţa marii rivale şi confirmarea poate veni luni, ora 18, la Brașov, când în faţa trupei lui Medvedj va sta Olimpia, într-un meci contând pentru etapa a 4-a. După 3 runde scurse, „galben-albastrele” ocupă locul 4 în grupa valorică A a Ligii Naţionale, cu patru puncte, la două distanţă de liderul Sepsi şi la unul în spatele celor de la Olimpia CSU Braşov şi CSM Satu Mare. Pentru echipa arădeană au jucat, în meciul cu Târgovişte: Fodor 17 puncte, Dzombeta 15, Hadzovic 15, Harrison 10, Ardelean 10, Burdgess 7, Neagu 4, Mercea, Ciotir, Bartok, Glisici şi Rotariu.

Acuzaţii ciudate dinspre Federaţie!

Consiliul Director al FR Baschet a luat luni, 22 octombrie, o decizie curioasă şi în acelaşi timp ciudată, care o priveşte direct pe FCC ICIM: „Presedintele CCLTO, dl Viorel Constantinescu, prezinta CD urmatoarele: a) inregistrarea video a ultimului minut din jocul retur al fazei 1 a Cupei Romaniei, dintre echipele CSTBv Olimpia CSU Brasov si FCC ICIM CSB Arad, joc care prezinta suspiciuni de incorectitudine in legatura cu desfasurarea lui si stabilirea echipei castigatoare si a echipei „lucky looser”.

CD decide ca reprezentantii celor doua cluburi (presedinte, antrenor principal si jucatoarele implicate) sa fie invitati la urmatorul CD, pentru clarificari. In acest sens, la data convocarii urmatorului Consiliu Director se vor trimte invitatii de participare la aceasta sedinta pentru persoanele mai sus amintite”, se menţionează pe site-ul oficial al Federaţiei.

Sepsi riscă depunctarea?!

Altfel, campioana în exerciţiu, Sepsi Sf.Gheorghe nu a fost încă depunctată pentru faptul că nu a participat la turnee suficiente (minim 4) în Liga de baschet 3×3, aşa cum prevede regulamentul. Până acum nici o decizie oficială în acest sens, deşi pe surse sunt informaţii că liderul va fi depunctat cu 2 puncte. De urmărit!

Facebook Comments