Burse sociale și medicale pentru elevii din învățământul special arădean

by Cristian Dobre

În ședința de ieri a Consiliului Județean Arad, consilierii județeni au aprobat bursele sociale (medicale), acordate în învățământul special pentru elevii școlarizați la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad în anul școlar 2018-2019.

Pentru semestrul I al anului au fost aprobate 52 de burse, în cuantum de 250 de lei/bursă/lună, urmând ca de această bursă să beneficieze în semestrul al II-lea (lunile februarie – august 2019), după validarea dosarelor, încă 60 de elevi, care se încadrează în prevederile legii.

 „Protecţia copiilor cu cerinţe educaţionale speciale nu este o opţiune, ci o necesitate, iar Consiliul Judeţean Arad a manifestat o preocupare desebită pentru eficienţa socială şi pentru dezvoltarea de programe şi proiecte, care să acorde asistenţă şi protecţie copiilor aflați în dificultate”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

La Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad, în anul școlar 2018-2019, au fost depuse 52 de dosare, toate fiind încadrate în criteriile de acordare a burselor sociale/medicale. Specialiști din domeniul asistenței sociale, împreună cu cabinetul medical, au analizat diagnosticul medical al elevilor școlarizaţi în CSEI, iar urmare a modificării legislative, cel puțin 60 de elevi au inclusiv tulburări din spectrul autist. Astfel se estimează că, începând cu semestrul II/2018-2019, aceşti elevi vor solicita acordarea bursei medicale.

Facebook Comments