BUNURILE SUSTRASE DIN SITURILE ARHEOLOGICE ROMANESTI AU FOST RECUPERATE SI DEPUSE LA MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE AL ROMANIEI

by Cristian Dobre

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a făcut joi şi vineri percheziţii la două galerii de artă din Bucureşti şi la domiciliile unor persoane cu privire la care existau date că ar deţine bunuri sustrase din situri arheologice româneşti protejate.

Percheziţiile au fost făcute de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia într-un dosar privind infracţiuni în dauna patrimoniului cultural naţional.

Procurorii anunţă că la data de 24 februarie, prin cooperare judiciară internaţională, „a fost recuperată de la un agent comercial din Olanda, o monedă Lysimach din aur ” iar ulterior au fost făcute percheziţii la la două galerii de artă din Bucureşti şi la domiciliile unor persoane cu privire la care existau date că ar deţine bunuri sustrase din situri arheologice româneşti protejate.

În urma percheziţiilor au fost ridicate „3 monede Koson din aur, 1.050 monede antice din argint, 102 artefacte din metal, 12 statuete şi vase ceramice (inclusiv aparţinând culturii Cucuteni)” şi două mii de tablouri puse la vânzare de către casele de licitaţii, conform unui comunicat de presă.

Bunurile ridicate au fost depuse la Muzeul Naţional de Istorie a României.

De asemenea, în comunicatul procurorilor Curţii de Apel Alba Iullia se menţionează că sunt urmărite prin Interpol mai multe bunuri „un tezaur de monede Lysimach, din aur (30 de kg.), din care s-au recuperat 37 piese, tezaure de monede Koson din aur (25 de kg.), din care s-au recuperat 1.038 piese, un tezaur de monede Koson din argint, din care s-au recuperat 280 monede; 5 scuturi regale din fier, 11 brăţări spiralice din aur; tezaure de denari romani „, obiectele fiind căutate în alte cauze.

Sursa:descopera.ro

Facebook Comments