Bucurie pentru copii. Cartea de colorat ”Sărbătorile copilăriei”, la o nouă ediție

by Cristian Dobre

O nouă ediție a cărții de colorat cu titlul Sărbătorile copilăriei pentru copiii preșcolari și școlari a văzut lumina tiparului la Arad. Acest proiect cultural-artistic și biblic-educativ s-a realizat cu scopul desfășurării de activității pastoral-catehetice-educative în învățământul preșcolar și școlar sau de a organiza workshop-uri biblic-ecleziale în tabere de educație, ecologie și cultură creștină.

Cartea de colorat face referire la tema copilăriei în Noul Testament și ciclul marilor celebrări liturgice în care suntem chemaţi să contemplăm rolul Preasfintei Fecioare Maria în Istoria mântuirii. Imaginile originale au fost realizate de artista arădeană Angela Hanc.

Prin Hristos, orice educație, în familie sau în școală, intră în dimensiunea mântuitoare a pedagogiei divine, destinată oamenilor și familiilor, culminând în misterul pascal al morții și Învierii Domnului. Orice demers al educației creștine, care este o educație spre plenitudine umană, pornește din acest „miez” al mântuirii noastre.

Arhim. Teofan Mada

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments