Bucuria de a dărui

by Dana B.
„Bucuria de dărui” a fost titlul conferinței publice a Părintelui Pantelimon Șușnea de luni, 05 decembrie, 2016, de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Părintele Pantelimon Șușnea de la Sfânta Mănăsitre Oașa a fost așteptat cu nerăbdare la acest eveniment spiritual de foarte multă lume, în special de tineri, care s-au bucurat anual de prezența duhovnicească de excepție a invitatului în cadrul unor conferințe publice sau a unor evenimente artistice locale. În cadrul conferinței, Părintele Pantelimon a subliniat că „cel care îl privește pe Domnul, îi vede și pe ceilalți.  Este vorba despre o atenție existențială care treptat încetează să fie atenție pentru a deveni întâlnire, îmbrățișare, relație, adică o inimă care vede: se confundă cel care ajută și cel care este ajutat. Cine este protagonistul? Amândoi, sau, pentru a spune mai bine, îmbrățișarea.
În cei săraci, lipsiți, neajutorați, singuri, părăsiți, este prezent Hristos Domnul, care Se identifică cu ei”. Perioada Postului Nașterii Domnului este demersul de a pășii înainte pe acest drum: rugăciune, milostenie, bucurie și pace. Și mergând astfel ajutăm să crească în inima societății compasiunea – care este adevărata „revoluție”, cea a compasiunii și a duioșiei -, să crească prietenia în locul fantomelor dușmăniei și indiferenței. Iisus Hristos să ne îmbrățișeze pe toți cu milostivirea Sa. Avem nevoie de ea, avem atâta nevoie de ea pentru că este cântecul iubit al lui Dumnezeu.
 
                          Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial
 
Facebook Comments