Brigitte Bardot acuză actrițele din mișcarea #MeToo de ipocrizie

by Dana B.

Legenda cinematografiei franceze Brigitte Bardot pe numește pe actrițele care au vorbit despre hărțuirea sexuală prin intermediul mișcării #MeToo drept „ipocrite”, scrie BBC News.

Vedeta a fost întrebată, într-un interviu acordat revistei franceze Paris Match, ce crede despre actrițele care denunță hărțuirea în industria cinematografică. Drept răspuns, Bardot, în vârstă de 83 de ani, a spus: „În majoritatea cazurilor, ele sunt ipocrite, ridicole și neinteresante”.

Ea și-a explicat afirmați spunând că „Există multe actrițe care flirtează cu producătorii pentru a obține un rol. Apoi, când vorbesc despre asta ele vor spune că au fost hărțuite. În realitate, mai degrabă decât să le facă bine, le dăunează”.

Bardot a spus că s-a bucurat de atenția pe care a primit-o când a fost mai tânără și a lucrat în cinematografie. „Eu, niciodată nu am fost victimă a hărțuirii sexuale și mi s-a părut fermecător când mi s-a spus că eram frumoasă sau am fost atinsă pe spate. Acest fel de compliment este frumos”, a spus ea.

 În lunile de când acuzațiile de abuz sexual au fost îndreptate împotriva mogulului american al filmului, Harvey Weinstein, vedetele de la Hollywood și-au împărtășit experiențele și au exprimat sprijin pentru victimele agresorilor sexuali.

Comentariile lui Bardot vin după ce actrita franceză, Catherine Deneuve, a semnat o scrisoare deschisă care critică campania socială #metoo și acțiunile legate de aceasta pentru a expune hărțuirea sexuală în Franța și în alte părți.

Bardot, care este o acerbă luptătoare pentru drepturile animalelor a fost acuzată anterior de incitare la rasism ca urmare a unir comentarii anti-musulmane.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments