BOGHICEVICI: NU PUTEM PEDEPSI ANUMITE CATEGORII SOCIALE PENTRU NISTE GRESELI DE CALCUL

by Cosmin Mihuta

Deputatul Claudia Boghicevici, coordonator al portofoliului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul Alternativă PDL, a susținut în Parlament proiectul legislativ care prevede exonerarea de la plată a unor sume de către personalul din unitățile de învățământ din Vulcan, Lupeni și Petroșani. Mă bucur că Parlamentul României a dat din nou dovadă de solidaritate și un proiect în interesul cetățenilor a fost susținut de toate partidele. Prin această lege se repară o greșeală față de personalul din unitățile de învățământ din Vulcan, Lupeni și Petroșani, care era obligat să restituie niște sume de bani din cauza unor greșeli de calcul a veniturilor salariale. Din păcate situația aceasta se regăsește și la alte categorii de personal și din alte localități, iar proiectul, deși inițial se adresa tuturor acestora, în forma finală nu rezolvă integral problema. De altfel, Guvernul PSD ne-a obișnuit în ultimii doi ani cu luarea de măsuri electorale de creștere a veniturilor doar pentru anumite categorii sociale, creând discriminări vizibile în sistem.

Semnalul dat de Parlament este însă foarte clar: nu putem pedepsi anumite categorii sociale pentru niște greșeli de calcul. Guvernul este obligat să aplice această scutire de la plata datoriilor pentru tot personalul bugetar afectat”, a argumentat Claudia Boghicevici.

Facebook Comments