Biserică de lemn din România, salvată de Prințul Charles

by Dana B.

Că Prințul Charles iubește România e un lucru știut deja. Și o demonstrează ori de câte ori are prilejul. Recent, moștenitorul Coroanei britanice a donat 5 mii de lire pentru salvarea unei biserici de lemn din Maramureș, pe care a vizitat-o în 2004. Cu sprijinul Ambulanței pentru Monumente, dar și a meșterilor iscusiți din sat, biserica monument istoric din Breb va avea, în două săptămâni, un acoperiș nou din lemn.

De câteva zile, localnicii din Breb lucreazã în echipã. Ambulanța pentru Monumente a poposit în satul lor tocmai de la Sibiu, cu o misiune clarã: sã salveze biserica de lemn, veche de aproape patru secole.

„Au venit, îmi pare bine, mă bucur, că biata (biserica-n.n.) e bătrână”, spune o localnică din Breb.

„E un proiect al Asociației Monumentum care își propune să salveze aceste monumente periclitate, care sunt în stare de colaps sau precolaps. Sunt peste 600 de care știm noi în România”, a explicat Eugen Vaida, reprezentantul Ambulanței pentru Monumente.

Deloc întâmplãtor, pe lista primelor obiective salvate se aflã și biserica de lemn din Breb, declaratã monument istoric. A fost dorința prințului Charles care a donat banii necesari pentru materiale, la sugestia scriitorului englez William Blacker. Acesta a trãit mai mulți ani in Breb și cunoaște zona și oamenii.

„Când i-am spus prințului despre situație și i-am propus să lucrăm și să facem ceva acolo, a fost foarte încântat de idee și fiindcă și el a avut o experiență foarte plăcută în Breb, când a venit și oamenii au pregătit o masă pentru el”, a spusWilliam Blacker.

„- Prințul ne-a dat materialul, lemnul ăsta să putem acoperi biserica.
– Și ce ziceți de asta?
– Foarte bine, foarte bine a făcut”, se bucură un localnic.

Biserica din Breb este recunoscutã ca fiind „biserica de lemn cu cel mai vechi turn din România”, datat 1530, dar și cu una dintre cele mai vechi picturi murale pe pânzã, din 1626.

„Din cauza deteriorării acoperișului, a draniței, a început tocmai să picure, să se umezească această pictură”, povesteşte Marian Vasile Pop, preotul din Breb.

Ultima datã acoperișul bisericii a fost schimbat în 1988. Vasile Pușcãu a participat voluntar și atunci și acum, când are 77 de ani.

„- Aici m-au botezat părinții, aici m-am căsătorit, aici toate au fost.
– Vă simțiti dator să o salvați…
– Da.”

Pe lângã localnici, la acțiune participã 12 voluntari din întreaga țarã care sunt gãzduiți de sãteni. În Breb, prima slujbã care va fi oficiatã anul acesta în biserica monument istoric va fi pe 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe.

În cei doi ani de când existã, Ambulanța pentru Monumente a avut în total 15 intervenții, iar urmãtoarea pe listã este Biserica din Dobârca, județul Sibiu.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments